Iohannis: O treime dintre români nu citesc anual nici măcar o carte

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că este necesară o mai bună clarificare a contribuţiei politicilor publice în fructificarea potenţialului uman, în principal prin educaţie şi dezvoltare culturală, arătând că o "treime dintre români nu citesc anual nici măcar o carte, iar limba română este victima de serviciu a discursului public".
Alina Costache
15 ian. 2018, 17:26
Iohannis: O treime dintre români nu citesc anual nici măcar o carte

„Marcăm Ziua Culturii Naţionale în anul Centenarului şi cu un an înaintea asumării de către România a Preşedinţiei Uniunii Europene. Este o excelentă oportunitate pentru a ne stabili priorităţile, sprijinindu-ne în opţiunile noastre pe valorile care ne unesc. Este şi un moment prielnic pentru a ne întreba ce loc trebuie să ocupe în societatea noastră cultura. Care să fie rolul său în viitorul nostru ca stat de drept şi democratic, membru pe deplin integrat al unei Uniuni Europene solide, dar totodată mai apropiată de fiecare cetăţean? Indiferent de ponderea pe care o vom acorda culturii în acest proces, un lucru este cert: continuarea parcursului european al ţării noastre nu marginalizează identitatea noastră culturală naţională. Dimpotrivă, cred cu tărie că ar fi necesară o mai bună clarificare a contribuţiei politicilor publice în fructificarea potenţialului nostru uman, în principal prin educaţie şi dezvoltare culturală. Să nu ne amăgim: o treime dintre români nu citesc anual nici măcar o carte, ţara noastră a rămas fără cinematografe, iar limba română este victima de serviciu a discursului public”, a afirmat Iohannis, la Cotroceni, în debutul concertului susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, potrivit Agerpres.

El a subliniat că la aniversarea Centenarului, România trebuie să-şi propună şi o mare unire în jurul culturii sale.

„Marile proiecte culturale bilaterale care vor marca anii 2018 şi 2019, ca şi Preşedinţia Uniunii Europene pentru care ne pregătim, sunt bune ocazii pentru a ne angaja pe un astfel de drum. Nu este o sarcină uşoară, dar punerea lor în practică ar demonstra capacitatea României de a aduce, prin cultură, valoare adăugată proiectului european”, a arătat Iohannis.

Şeful statului a spus că „în dezvoltarea României de mâine este nevoie de valorificarea culturii şi definirea mai adecvată a rolului creatorilor”.

„Este datoria clasei noastre politice ca, în dialog cu mediul cultural, să facă astfel încât operele culturale de valoare să se poată naşte într-o societate liberă, deschisă, tolerantă şi creativă”, a subliniat el.

El a remarcat că celebrarea unui veac de unitate a tuturor românilor este o realizare istorică ce nu ar fi fost posibilă fără contribuţia fundamentală a culturii la edificarea conştiinţei naţionale.

„Contribuţia fundamentală a elitelor culturale la dezvoltarea modernă a României şi la înscrierea noastră într-un parcurs european contemporan sunt incontestabile”, a adăugat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a reiterat că naţiunea română a fost şi este excelent reprezentată în Europa şi în lume prin „vitalitatea, originalitatea şi prin diversitatea culturii sale”.

El i-a felicitat pe toţi creatorii şi pe cei implicaţi în actul cultural.

„Prin operele şi prin activitatea dumneavoastră, din păcate nu întotdeauna sprijinită corespunzător, îmbogăţiţi cultura universală şi consolidaţi identitatea României în spaţiul valorilor cetăţeniei democratice europene”, a adăugat Iohannis.

Şeful statului a evidenţiat că prin cultură şi educaţie, prin aportul elitelor sale, România şi-a construit identitatea sa modernă şi s-a ataşat marilor valori ale Europei.

„Cultura este cea care oferă, majorităţii şi minorităţilor naţionale deopotrivă, perspectiva asupra viitorului comun”, a afirmat el.

Preşedintele Iohannis a precizat că prin proiectul „România educată” îşi doreşte menţinerea educaţiei într-o zonă prioritară şi oferirea unei viziuni şi unei strategii pe termen lung.

La evenimentul de la Palatul Cotroceni a participat şi ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

DailyBusiness
Andra și Cătălin Măruță plătesc o avere pentru școala celor 2 copii. David și Eva învață la Cambridge School of Bucharest
Spynews
Fiul lui Ilie Dumitrescu ar fi provocat un accident, în Capitală! Toto Dumitrescu este căutat, după ce a fugit de la locul faptei
Bzi.ro
Imagini spectaculoase cu Andreea Esca în Grecia! „Cea mai lungă vacanță de când am carte de muncă!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Mitică Dragomir îi dă un sfat fiului lui Ilie Dumitrescu, căutat de Poliție după ce a fugit de la locul accidentului
Capital.ro
Se schimbă cărțile de identitate din octombrie. Statul care trece la buletinul electronic
Playtech.ro
Cât câștigi dacă deschizi o cafenea Five to go. Care este profitul mediu lunar. Câți bani scoți dacă vinzi 300 de cafele pe zi. Calcul complet
Adevarul
Scenariu de coșmar - Dronele din Polonia, doar o diversiune, România ar fi ținta reală. Șeful generalilor: „Acțiunea rușilor a fost deliberată”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Doliu în clanul Pian! Unul dintre lideri a murit subit în Penitenciarul Rahova
Cancan.ro
Răsturnare de situație după ce Dorian Popa a fost condamnat la 8 luni de închisoare. Decizia finală a tribunalului!
iamsport.ro
George Copos, acum 40 de ani. Fata de lângă el este vedetă TV și a rupt tăcerea: 'Aveam 20 de ani'
MediaFlux
NATO, în război cu Rusia! Moscova amenință după dronele rusești din România și Polonia
stirilekanald.ro
Cine l-a înjunghiat pe Auraș în timpul măcelului de la Craiova. Criminalul era deja cunoscut în lumea interlopă. De la ce a pornit totul
substantial.ro
Dacă te balonezi și elimini gaze de peste 25 de ori pe zi, mai ales împreună cu alte simptome, ar fi bine să știi ce înseamnă