LEGEA SALARIZĂRII 2018. Ce salarii vor mai creşte în perioada următoare

Legea salarizării unitare a bugetarilor a prevăzut mai întâi o creștere generalizată de 25%, de la 1 ianuarie. Pentru anul 2018, în lege mai sunt trecute două borne de creșteri, amândouă în martie: una pentru medici și asistenți, în cazul cărora creșterile vor fi substanțiale, iar cealaltă, în cazul angajaților din învățământul de stat.
Filip Stan
16 ian. 2018, 14:40
LEGEA SALARIZĂRII 2018. Ce salarii vor mai creşte în perioada următoare

În luna martie, unele dintre salariile din sistemul medical vor crește semnificativ, iar cadrele didactice vor primi 20% în plus la salariu, potrivit Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Asta în contextul în care 1 ianuarie deja a adus unele majorări pe hârtie, cel puțin. Vorbim de o creștere generalizată de 25%.

Întâi, trebuie să știm că, potrivit legii, medicii și asistenții medicali din spitalele publice vor fi primii care vor ajunge, încă din martie, la țintele salariale propuse pentru anul 2022.

„(…) prin excepţie de la lit. a) (adică de la mărirea de 25% din ianuarie – n.red.), începand cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici şi de asistenţi medicali din unităţile sanitare publice, prevăzute în anexa nr. II cap. I se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022”, se prevede în legea salarizării.

E important de precizat că medicii și asistenții sunt singurii care vor încasa creșterile în acest fel, restul bugetarilor urmând să aibă parte de salarii mărite încetul cu încetul, până se ating țintele salariale stabilite în lege pentru anul 2022.

Citeşte mai mult pe avocatnet.ro.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Fratele Mădălinei Manole rupe tăcerea! Mărturisiri, în exclusivitate, duminică, la „Spynews TV”
Fanatik.ro
Când revine, de fapt, Dan Petrescu în fotbal! Ce super vedetă din Premier League îl ajută pe Super Dan la o clinică de lux
Capital.ro
Curs valutar joi, 9 iulie. Cât valorează euro, dolarul și gramul de aur. BNR a publicat ultimele date
Playtech.ro
Amenda care te poate aștepta dacă scoți molozul de la renovare lângă tomberon. Cât costă legal evacuarea deșeurilor
Adevarul
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pe litoralul din Grecia! Se instalează bariere plutitoare pe plaje, pentru a opri un pește periculos
iamsport.ro
Consideră că FCSB ”a făcut o mare greșeală” cu fotbalistul pe care MM Stoica nu l-a mai vrut la echipă: ”Am discutat cu Inter și cu AC Milan pentru el”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?