Inundaţii în Arad şi Timiş, ploile torenţiale au făcut prăpăd. Mai multe străzi au fost închise circulaţiei

Mai multe străzi din oraşul arădean Lipova au fost afectate de ploile torenţiale înregistrate miercuri, formându-se torenţi care au adus de pe deal noroi, pietriş şi gunoaie. De asemenea, ploile din ultimele ore au afectat subsoluri şi curţi din judeţul Timiş, precum şi demisolul Spitalului Municipal Timişoara, dar şi un vechi pasaj feroviar din municipiul reşedinţă, pompierii fiind solicitaţi să intervină pentru evacuarea apei, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Banat.
Filip Stan
17 ian. 2018, 12:46
Inundaţii în Arad şi Timiş, ploile torenţiale au făcut prăpăd. Mai multe străzi au fost închise circulaţiei

Ploile torenţiale căzute în ultimele ore în judeţul Arad au afectat oraşul Lipova, pe mai multe străzi formându-se şuvoaie. Torenţii au adus de pe dealuri noroi, pietriş şi gunoaie, iar câteva gospodării au fost afectate, fără a fi inundate locuinţe. Locuitorii spun că după câteva ore de ploaie, pe unele străzi nu au mai putut circula.

„Strada mea a fost ca albia unui râu, nici nu puteam traversa. Aşa se întâmplă de ani de zile când avem ploi torenţiale, dar Primăria nu ne repară străzile. Avem piatră de pe vremea turcilor pe stradă, iar canalizarea nici nu funcţionează”, a spus o localnică.

Primarul oraşului, Iosif Jichici, a declarat pentru News.ro că pe unele străzi apa s-a scurs de pe DN7, fiind o zonă mai joasă decât drumul naţional, iar canalizarea nu a făcut faţă.

Ploile torenţiale au afectat, miercuri, şi municipiul Arad, unde mai multe străzi au fost închise circulaţiei din cauza nivelului apei, care pe alocuri a depăşit jumătate de metru.

De asemenea, lucrătorii ISU Banat au intervenit până miercuri la prânz pentru evacuarea apei din subsolul Liceului ”Traian Vuia” din localitatea Făget, dintr-o curte din Timişoara, din demisolul Spitalului Municipal Timişoara şi cel al unei locuinţe, sub podul din Calea Şagului, conform sursei menţionate.

”S-a intervenit cu o echipă de la Aquatim. Echipajele ISU Banat sunt pregătite să intervină pentru intervalul vizat de fenomene meteo periculoase în toate locurile solicitate”, se arată într-un comunicat al ISU Banat.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
A semnat pe doi ani cu FCSB! Vine direct la reunire. Exclusiv
Capital.ro
Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Playtech.ro
Produsele pe care românii le aruncă cel mai des la gunoi. Câți bani pierdem în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Lista completă a miniștrilor din Guvernul Veștea. Care sunt surprizele înainte de depunerea listei în Parlament (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?