Barna, după consultări: Soluţia decentă – alegerile anticipate, dar e dificil de ajuns acolo. Primul pas – un premier non-PSD

Preşedintele USR, Dan Barna, a afirmat miercuri la Palatul Cotroceni că "soluţia decentă" pentru România ar fi aceea a alegerilor anticipate, însă consideră că este dificil de ajuns acolo, fapt pentru care propune "nominalizarea unui premier non-PSD".
Romania TV
17 ian. 2018, 12:55
Barna, după consultări: Soluţia decentă - alegerile anticipate, dar e dificil de ajuns acolo. Primul pas - un premier non-PSD

„Este o miză importantă pentru România numirea unui premier non-PSD. Ne-am exprimat susţinerea pentru un astfel de Guvern, în măsura în care preşedintele va decide să numească un astfel de premier şi acesta va reuşi să genereze o susţinere în Parlament (…) Noi am accentuat faptul că soluţia decentă pe care România o are în faţă este aceea a alegerilor anticipate, este însă dificil de ajuns acolo şi de aceea primul pas ar fi nominalizarea unui premier non-PSD”, a declarat Barna după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, citat de Agerpres.

Delegaţia USR a fost compusă din Dan Barna, Vlad Alexandrescu, Elek Levente, Ionuţ Moşteanu şi Florina Presadă.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Florin Talpan, dezlănțuit după ce nu a fost premiat la gala clubului Steaua! Acuzații grave: „Nu au ce să mai caute în funcții!”
Capital.ro
A murit una dintre cele mai mari actrițe. A fost cea mai iubită. Nu o vom uita niciodată!
Playtech.ro
Aurul roşu, condimentul care costă o avere. Are o aromă ușor afumată şi dă o culoare superbă mâncării
Adevarul
Mii de bucureșteni așteaptă de ani recunoașterea unui drept garantat prin lege. Puțini știu că îl pot obține mai repede
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Denise Rifai, pregătită pentru viața în doi! Vedeta Kanal D ne-a dezvăluit planurile sale pentru 2026: „A venit momentul”
iamsport.ro
Scene neverosimile la Digi Sport! Săpunaru a dat drumul scandărilor în direct: ”M**e, Steaua!”
MediaFlux
Este oficial! ANM anunță ninsori de Crăciun! Iată cum va fi vremea
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet