Cine va fi scutit de impozitul pe salariu începând cu 1 februarie

Programatorii cu studii medii care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior vor fi scutiţi de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018, a anunţat, joi, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Filip Stan
18 ian. 2018, 18:33
Cine va fi scutit de impozitul pe salariu începând cu 1 februarie

Măsura vizează un număr aproximativ de 15.000 de programatori, în plus faţă de cei scutiţi până în prezent. Cei care vor să beneficieze de această scutire trebuie să facă dovada înscrierii în învăţământul superior.

„Aceasta este o măsură prevăzută în programul de guvernare, promovată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale care susţine astfel industria IT. Măsura este menită să contribuie la creşterea ponderii sectorului IT&C în PIB la 10% până în 2020″, spun reprezentanţii MCSI.

De asemenea, ordinul sprijină atingerea indicatorilor de ţară privind ponderea absolvenţilor de facultate în totalul populaţiei din România. Până în prezent, erau scutiţi de impozitul de venitul salarial doar absolvenţii de studii superioare.

Ordinul comun al MCSI, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerului Educaţiei Naţionale a fost publicat în Monitorul Oficial.

Conform unui studiu al Asociaţiei Române pentru Industria Electronică şi Software, publicat în luna decmbrie 2017, industria IT din România şi-a dublat veniturile în 6 ani, ajungând o piaţă ce valorează aproximativ 5 miliarde de euro.

Astfel, numărul companiilor din IT la nivel naţional a crescut în perioada 2011 – 2016 de la 9.823 la 14.339 şi se previzionează că va depăşi numărul de 17.000, cifra de afaceri cumulată a firmelor de IT dublându-se în ultimii 6 ani, la 5 miliarde de euro. În perioada 2011 – 2016, s-au înregistrat, practic, cu aproape 50% mai multe firme cu profil informatic, în contextul în care segmentul IT deţine o pondere din ce în ce mai crescută în economia naţională, depăşind, împreună cu domeniul tehnologiilor comunicării, 6% din PIB.

În cele 14.339 firme înregistrate în anul 2016 lucrau peste 100.000 de angajaţi, numărul acestora crescând cu 75% în ultimii şase ani, potrivit studiului menţionat.

Citeşte şi Noi măsuri pentru angajaţii din domeniul IT, anunţate de Guvern. Ce se întâmplă cu salariile IT-iştilor din 2018

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT