Profesor de religie, filmat în timp ce se masturba în clasă. Poliţia şi Parchetul fac anchetă. Ministrul Educaţiei i-a cerut demisia

Un profesor de religie de la Copşa Mică, judeţul Sibiu, este acuzat de o elevă că s-ar fi masturbat la şcoală. Poliţia şi Parchetul au declanşat cercetări privind acuzele aduse profesorului preot după ce mama uneia dintre eleve a depus plângere. Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat vineri că în prezent este în desfăşurare o anchetă în cazul cadrului didactic.
Alina Costache
19 ian. 2018, 08:31
Profesor de religie, filmat în timp ce se masturba în clasă. Poliţia şi Parchetul fac anchetă. Ministrul Educaţiei i-a cerut demisia

Un preot profesor de religie din Copşa Mică ar fi fost filmat în timpul unei ore, fiind acuzat de elevul care l-a filmat şi a postat imaginile pe youtube că s-ar fi masturbat. 

„În urma apariţiei imaginilor în media, ne-am sesizat din oficiu şi, împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş, am declanşat cercetări privind circumstanţele producerii incidentului, încadrarea juridică a faptei urmând a fi stabilită. Între timp, mama uneia dintre eleve a depus plângere înregistrată la nivelul Poliţei Oraşului Copşa Mică”, a anunţat IPJ Sibiu, citat de Agerpres.

Liviu Pop i-a cerut public cadrului didactic să îşi dea demisia din sistemul de învăţământ.

Potrivit ministrului, diriginta clasei nu ar fi informat conducerea unităţii de învăţământ despre incident.

„Eu îi cer public să îşi dea demisia din sistemul de învăţământ. Este un profesor de religie şi preot care nu putea să predea în sistemul de învăţământ fără avizul cultului respectiv. Am înţeles că s-a titularizat acum 15 ani. Ancheta este în desfăşurare la nivelul unităţii şcolare. Cealaltă componentă – faptul că eleva clasei respective a sesizat-o pe dirigintă de acest incident, dar diriginta clasei nu a transmis conducerii unităţii de şcolare ceea ce se întâmplă în clasă. De aceea pot să spun că a aflat presa înaintea noastră. Una peste alta, eu cred că din datele preliminare, dacă am înţeles bine, este profesor acolo. S-a recunoscut lucrul acesta. Eu îi cer public să îşi dea demisia din sistemul de învăţământ. Aştept finalul anchetei la nivelul inspectoratului şcolar. Dacă se va impune completare vom interveni, dar la cât de profesionişti sunt colegii mei din Sibiu sunt convins că vor lua cele mai bune decizii pentru sistemul de învăţământ”, a precizat Pop.

El a menţionat că a cerut Inspectoratului Şcolar Sibiu să asigure alt cadru didactic de religie până la rezolvarea problemei. „Pentru toţi elevii de la clasa respectivă am cerut Inspectoratului Şcolar să asigure un alt cadru didactic la ora de religie până la rezolvarea problemei”, a spus Pop.

Mitropolitul Ardealului: Dacă se adevereşte că preotul profesor de la Copşa Mică a greşit, aşa ceva este de neconceput

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a declarat, pentru AGERPRES, că a început vineri o anchetă şi cercetează dacă preotul profesor de religie din Copşa Mică, reclamat de elevi că s-ar fi masturbat, este vinovat.

În cazul în care se dovedeşte că preotul profesor a greşit, acesta nu va mai purta haina preoţească, a spus Mitropolitul Ardealului.

„Noi facem ancheta. Am primit azi de la minister informaţia. Preotul profesor, dacă este vinovat, suportă consecinţele canonice. Aşa ceva este de neconceput”, a menţionat ÎPS Laurenţiu Streza.

Potrivit Mitropolitului Ardealului, acest preot ar fi suferit o operaţie şi ar avea şi probleme de sănătate, nefiind cunoscut în rândul preoţilor cu probleme de comportament.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?