Profesoară acuzată că ar fi agresat un elev. Poliţia şi Inspectoratul Şcolar anchetează cazul

O învăţătoare de la o şcoală generală din oraşul Călan este cercetată de poliţie pentru purtare abuzivă, după ce, vineri, ar fi agresat un elev de 10 ani, iar copilul s-a rănit la buză, lovindu-se cu capul de bancă.
Iulian Tudor
19 ian. 2018, 15:15
Profesoară acuzată că ar fi agresat un elev. Poliţia şi Inspectoratul Şcolar anchetează cazul

Incidentul a avut loc în timpul unei ore de curs, în sala de clasă, copilul fiind dus apoi de bunica sa la Unitatea de Primiri Urgenţe din Călan, pentru acordarea de îngrijiri medicale, întrucât prezenta leziuni la nivelul buzei inferioare.

„În cauză, poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.

Elev bătut în şcoală. Tatăl care a agresat un elev în curtea liceului din Peştişani a fost reţinut

Cazul este în atenţia Inspectoratului Şcolar (IS) Hunedoara, care a declanşat propria anchetă administrativă la şcoala din oraşul Călan.

„Vor fi verificate toate aspectele sesizate, vor fi cercetate faptele şi se vor lua măsuri în conformitate cu legislaţia în vigoare. Este extrem de important să gestionăm corect aceste cazuri de violenţă. Regretăm foarte mult, pentru că nu ar fi trebuit să aibă loc un asemenea eveniment, într-o unitate de învăţământ”, a arătat inspectorul şcolar general, prof. Maria Ştefănie.

O echipă formată din inspectori al IS Hunedoara se va deplasa luni, la şcoala din Călan, pentru a verifica, la faţa locului, problema semnalată, după care vor fi luate măsurile care impun, a mai spus inspectorul şcolar general.

Ministerul Educaţiei a fost informat despre acest incident.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Poți fi concediat dacă refuzi să lucrezi peste program? Ce spune legea și ce despăgubiri pot primi angajații
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT