Imagini apocaliptice în Australia, turiştii au fost prinşi în mijlocul flăcărilor VIDEO

Sute de excursionişti şi turişti au fost salvaţi de pompieri şi poliţie după izbucnirea mai multor incendii în Parcul Naţional Regal din Australia, situat la sud de Sydney, au declarat duminică responsabili locali, citaţi de DPA.
Romania TV
21 ian. 2018, 10:41
Imagini apocaliptice în Australia, turiştii au fost prinşi în mijlocul flăcărilor VIDEO

Pompierii locali încearcă în prezent să stingă două incendii izbucnite în apropierea zonei Wattamolla din parc, a indicat Serviciul de pompieri din New South Wales.

Incendiile au distrus deja peste 600 de hectare din parc, în pofida eforturilor depuse în cursul nopţii de peste 100 de pompieri.

Un incendiu de mai mici dimensiuni a fost stins sâmbătă, zona afectată urmând să rămână închisă în următoarele două zile.

În pofida semnalului slab la telefon în zonă, sute de turişti au fost salvaţi din zonele de plajă ale parcului de către pompieri şi poliţie. Autorităţile au trimis, de asemenea, 70.000 de alerte prin SMS persoanelor aflate în parc.

Potrivit presei locale, la momentul izbucnirii incendiilor, în parc se aflau peste 1.000 de vizitatori.

Cu o suprafaţă de 150 de kilometri pătraţi, Parcul Naţional Regal este al doilea parc cel mai vizitat din statul australian New South Wales (est), primind anual peste trei milioane de vizitatori locali şi zeci de mii de turişti străini.

Autorităţile investighează cauza incendiilor, care par să fi fost provocate intenţionat sâmbătă – zi în care termometrele au indicat circa 30 de grade Celsius.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii care participă la Survivor România 2026! Au scris istorie, dar acum vor să depășească și provocările din Republica Dominicană
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Iubitul Rodicăi Stănoiu rupe tăcerea după decizia INML. Cine ar fi internat-o pe fosta ministră la Psihiatrie. Erau sau nu căsătoriți?
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Pensii tăiate pentru o mare categorie de români. Cine sunt cei vizați de proiect
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”