Un avion al companiei Tarom a ieşit de pe pistă la aterizare

Pasagerii unei curse Tarom de la Bucureşti spre Iaşi au tras o sperietură zdravănă, după ce aeronava în care se aflau nu a reuşit să fie controlată şi a iesit de pe pistă. Incidentul s-a produs la aterizare, iar aeronava a fost cu greu redresată de piloţi. Incidentul este acum anchetat de autorităţile aeronautice.
Romania TV
12 aug. 2012, 11:39
Un avion al companiei Tarom a ieşit de pe pistă la aterizare

„A fost un mic incident la aterizare. Aeronava a ieşit de pe pistă în partea stângă, dar a revenit pe calea de rulare. Nu a mai fost nevoie de intervenţia maşinilor de intervenţie. Pasagerii au coborât în condiţii de siguranţă”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul aeroportului din Iaşi, Marius Bodea. El a afirmat că nu se cunosc cauzele incidentului.

Marius Bodea a mai spus că în momentul aterizării aeronavei, pista era umedă, însă nu crede că aceasta ar fi pus probleme.

Incidentul a fost raportat Centrului de investigaţii şi analiză pentru siguranţa Aviaţiei Civile din cadrul Ministerului Transporturilor, care va declanşa o anchetă în acest caz.

Aeronava implicată în incident a plecat, duminică dimineaţă, spre Bucureşti, fără pasageri.

Cursa Iaşi-Bucureşti, programată în cursul dimineţii, a fost operată de o altă aeronavă, trimisă de compania Tarom.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT