Preşedintele Autorităţii Palestiniene are susţinerea UE pentru o capitală palestiniană în Ierusalimul de Est

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, a primit, luni, asigurări din partea Uniunii Europene în privinţa susţinerii pentru o viitoare capitală palestiniană la Ierusalimul de Est, potrivit Reuters.
Filip Stan
23 ian. 2018, 09:13
Preşedintele Autorităţii Palestiniene are susţinerea UE pentru o capitală palestiniană în Ierusalimul de Est

În cadrul unei întâlniri la Bruxelles cu miniştrii de Externe ai UE, Abbas a cerut recunoaşterea statului palestinian, susţinând că acest lucru nu va afecta negocierile cu Israelul privind un acord de pace în regiune.

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, le-a cerut celor implicaţi în acest conflict să acţioneze „cu inteligenţă şi cu simţ de răspundere”. „Vreau să-l asigur pe preşedintele Abbas de angajamentul ferm al Uniunii Europene faţă de o soluţie cu două state în cazul Ierusalimului, din postura de capitală comună celor două state. În mod cert, există o problemă cu Ierusalimul, a spus Mogherini, adăugând că vrea să colaboreze cu SUA în privinţa negocierilor de pace din Orientul Mijlociu, potrivit Mediafax.

În schimb, apelul lui Abbas pentru recunoaşterea de către UE a statului Palestina a primit puţin sprijin la întâlnirea cu diplomaţii europeni. „Suntem nerăbdători să continuăm negocierile. Suntem hotărâţi să ne reunim poporul şi teritoriul”, a fost discursul liderului palestinian.

Miniştrii de Externe din UE au discutat varianta majorării ajutorului financiar acordat Autorităţii Palestiniene. SUA au anunţat că vor retrage aproximativ jumătate din asistenţa pe care intenţionau să o ofere agenţiei ONU pentru ajutorarea palestinienilor, potrivit Mediafax.

Preşedintele american Donald Trump a activat, la 6 decembrie 2017, un document executiv din anul 1995 prin care SUA se angajau să mute ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Donald Trump a ordonat Departamentului de Stat să iniţieze pregătirile pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim.

Ierusalimul de Est a fost anexat de Israel după ce a preluat controlul asupra zonei în urma războiului din 1967. La 21 decembrie 2017, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, cu o largă majoritate, un proiect de rezoluţie care condamnă decizia preşedintelui SUA de recunoaştere a oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului. Mahmud Abbas a catalogat decizia drept o „victorie pentru Palestina”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Marius Mitran, poveste fabuloasă cu MM Stoica! Ziaristul a făcut autostop pentru a ajunge la meci, apoi a avut parte de o surpriză: „Am albit! Era coadă la ‘ia-mă, nene’”
Capital.ro
Vârstnicii care primesc 2.783 de lei pensie. Câți pensionari are România în total. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Cum să îți construiești o casă cu bani mai puțini în 2026. Greșelile care îți pot dubla costurile fără să îți dai seama
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Alexandra Căpitănescu, în topul preferințelor pentru Eurovision! Fanii cred că România are șanse reale să câștige concursul
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi