100 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu. Cum a ajuns din ucenic la cizmărie dictator

Niculina Ceauşescu a fost primul născut dintre cei zece copii ai cuplului Andruţa şi Lixăndrina Ceauşescu – au urmat Marin, Nicolae, Riţa, Florea, Ilie, Nicu, Lina, Costel şi Ion.

Amintirile Niculinei Ceauşescu despre fratele ei, cel ce avea să devină un dictator temut, au fost consemnate în fostele Arhive ale Comitetului Central al Partidului Comunist Român, în Dosarul „Rusu Niculina (fostă Ceauşescu) – Amintiri”.

„(…) la una dintre acestea (clăci, n.a.) ne-am dus şi noi, copiii mai mari, adică eu, Marin şi Nicolae (…) Cel care ne însoţea, văzându-l mai dezgheţat şi mai isteţ pe fratele meu Nicolae, îi spune: Măi Nicolae, ia treci şi ordonă tu aici şi spune-le la fiecare cum să meargă cu secerişul (…) La sfârşitul întrecerii care a fost, Nicolae a ieşit primul.”

„Şcoala primară am făcut-o în comuna Scorniceşti. Trebuia să mergem zilnic câte doi kilometri la ducere şi câte doi kilometri la întoarcere până la şcoală (…) prea bine nu eram îmbrăcaţi noi, dar în schimb am fost elevi sârguincioşi şi am învăţat destul de bine. După terminarea cursului primar, din cauza lipsei de posibilităţi materiale, niciunul dintre noi nu a putut urma învăţătura mai departe.”

Alte articole

Nicuşor Dan: „Oamenii au văzut în perioada Ceauşescu un plan de ţară pe care în toată această tranziție prelungită pe care o trăim, nu îl văd”

Ce legătură avea Nadia Comăneci cu familia Ceaușescu. Soția dictatorului român ajunsese să o urască pe gimnastă

Cum a ajuns Nicolae Ceauşescu cizmar

Niculina a povestit şi cum a ajuns Nicolae cizmar.

„(…) vorbise tata cu (…) care i-a spus: Măi Andruţă, nu este mă păcat de fata asta, de copilul ăsta să-l nenoroceşti; mai bine du-l la cumnatul meu Săndulescu care are un atelier de cismărie, pentru ca să înveţe şi ea o meserie mai bună, de care să se folosească mai târziu în viaţă (…) În toamna anului 1930 l-am adus şi pe Nicolae la Bucureşti, la acelaşi patron (…) Când m-a văzut cucoana cu el în casă, m-a întrebat: Ăsta-i, fă, fratele tău?; eu i-am răspuns: Ăsta-i (…) Nicolae a fost un ucenic bun: era foarte muncitor, ascultător. La un an după venirea lui Nicolae în Bucureşti, a venit şi Marin şi aproape doi ani de zile am lucrat la acest atelier toţi trei.(…) După vreo doi ani de zile, Nicolae a plecat ca ucenic la un frate al patronului nostru, care se numea nea Gogu Săndulescu şi avea un atelier de cismărie pe str. Vaporul lui Assan.”

„De asemena, tot de la mama, mai ştiu încă o întâmplare în legătură cu Nicolae şi Marin. Fratele meu Marin, căruia îi plăcea să fie ofiţer, văzând într-una din zile pe jandarmul comunei trecând călare pe uliţa noastră, îi spune lui Nicolae: Mă, când o să fiu mare, ca ăsta o să mă fac eu. Nicolae, după un moment de gândire, îi răspunde: Bine, mă, dar să vezi tu ce-am să fac şi eu când voi fi mare„

Pentru o vreme, cei doi au izbutit să-şi ţină promisiunile pe care şi le-au făcut unul altuia şi să-şi împlinească visul. Atâta doar că visul lor frumos a fost coşmarul unei ţări.

Citeşte continuarea pe Mediafax.