Andruşcă: Peste 8 miliarde de euro vor intra în economia României în următorii 3 ani, prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii

Peste opt miliarde de euro vor intra în economia României în următorii trei ani, prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii, a declarat, luni, ministrul propus pentru portofoliul Economiei, Dănuţ Andruşcă, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.
Romania TV
29 ian. 2018, 08:18
Andruşcă: Peste 8 miliarde de euro vor intra în economia României în următorii 3 ani, prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii

„Estimăm că peste opt miliarde de euro vor intra în economia României în următorii trei ani prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii. Fondul va duce, printre altele, la apariţia a numeroase fabrici, în agricultură şi industrie, dar şi la capitalizarea unor firme, precum TAROM, CFR, Şantierul Naval Constanţa, CEC, Nuclearelectrica, astfel încât acestea să îşi poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziţioneze noi capacităţi: flote de avioane, nave, garnituri de tren. Cele mai mari investiţii ale Fondului suveran în următorii trei ani se vor realiza în sănătate, prin construcţia unui spital republican şi a opt spitale regionale, valoarea totală finanţată din fond fiind estimată la 3,1 miliarde de euro. Alte trei miliarde de euro vor viza construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020”, a afirmat Andruşcă.

Potrivit acestuia, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-au arătat interesul în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi în Parteneriat Public Privat.

Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii, împreună cu alte bănci internaţionale – Banca Mondială, BERD – care şi-au arătat deja interesul în discuţiile pe care le-am avut, va construi în Parteneriat Public Privat autostrăzi pe care le va deţine o perioadă de 30 de ani şi care vor fi cedate înapoi statului român pe măsură ce bugetul de stat va avea disponibilităţi pentru a le răscumpăra”, a precizat el, scrie Agerpres.

Andruşcă a precizat că sunt trei autostrăzi care se vor putea construi cu ajutorul finanţării provenite de la Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii: Târgu Mureş – Iaşi, Timişoara – Bucureşti şi Iaşi – Bucureşti.

„Sunt trei autostrăzi care se vor putea construi prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii. O autostradă care să străbată munţii între Transilvania şi Moldova, Târgu Mureş – Iaşi, o a doua autostradă prin sudul României, care să lege Transilvania cu Oltenia şi Ţara Românească, Timişoara – Bucureşti, şi o a treia, care să unească Moldova şi Ţara Românească, Iaşi – Bucureşti”, a arătat el.

Ministrul propus a mai menţionat o altă industrie care va fi dezvoltată prin acest fond, respectiv cea de armament, prin modernizarea şi extinderea capacităţilor existente.

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Economiei, Dănuţ Andruşcă, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Dănuţ Andruşcă a fost validat cu 42 de voturi pentru, 18 împotrivă şi nicio abţinere.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Shakira, aprecieri la adresa fostului iubit. Ce a spus despre relația cu Gerard Pique, la 4 ani de la despărțire
Capital.ro
Obligație pentru toți proprietarii de apartamente. Sumele aprobate de adunarea generală devin executorii. Lipsa plății aduce penalizări
Playtech.ro
300 de euro chiria pe lună pentru o mini căsuță departe de oraș. Cum arată una dintre cele mai comentate chirii din Cluj
Adevarul
SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Numărul cazurilor de hantavirus crește alarmant! Ce spun specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
iamsport.ro
Emil Grădinescu acuză interferența Rusiei la Eurovision: ”E mâna Moscovei!” + Laude la adresa Alexandrei Căpitănescu: ”Lumea a mai uitat de manelele care ne otrăvesc sufletul și mintea”
MediaFlux
Pregătiri de război cu rușii la ”Poarta Focșani”. Trupele sunt gata să lupte ”chiar din această noapte”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți