Daciana Sârbu a condus reuniunea comisiie de Sănătate din Parlamentul European pe tema obezităţii infantile

Uniunea Europeană s-a angajat să reducă rata obezității în rândul copiilor, dar înregistrează întârzieri, a avertizat eurodeputata Daciana Sârbu în cadrul ședinței Comisiei de Sănătate a Parlamentului European, pe care a prezidat-o joi la Bruxelles.
Romania TV
29 ian. 2018, 13:12
Daciana Sârbu a condus reuniunea comisiie de Sănătate din Parlamentul European pe tema obezităţii infantile

De altfel, tema luptei împotriva obezității infantile s-a aflat în discuția acestei comisii chiar la inițiativa sa. Daciana Sârbu a folosit prilejul participării la reuniune a ministrului Sănătății din Bulgaria, pentru a-i cere acestuia detalii despre intențiile avute pentru acest domeniu de președinția bulgară a Consiliului UE.

„M-am bucurat să aflu că prioritățile enunțate de președinția bulgară cuprind și sănătatea copiilor, inclusiv prin găzduirea unei conferințe cu privire la alimentația sănătoasă pentru cei mici. După cum știm, Planul de Acțiune împotriva Obezității Infantile are ca obiectiv stoparea amplificării acestui fenomen, până în 2020. Nu mai avem mult timp! Planul își propune și restricționarea promovării alimentelor nesănătoase în rândul copiilor, precum și crearea unui mediu sănătos în școli”, a afirmat eurodeputata în intervenția sa, dorind să afle de la oficialul bulgar care sunt intențiile concrete ale președinției bulgare pentru a contribui la realizarea acestor obiective.

Mai mult, Daciana Sârbu a solicitat detalii despre poziționarea președinției bulgare în cadrul trialogului pe tema revizuirii
Directivei serviciilor mass-media audiovizuale, subliniind că reprezentanții acesteia au oportunitatea de a susține „măsuri
legislative puternice pentru a restricționa publicitatea la alimentele nesănătoase adresată copiilor”.

În răspunsul său, Kiril Ananiev, ministrul bulgar al Sănătății, a subliniat deschiderea echipei pe care o reprezintă pentru discutarea temei marketingului alimentelor nesănătoase, admițând situația de vulnerabilitate în care se află copiii din acest punct de vedere și, în plus, insistând pe necesitatea promovării hranei sănătoase. O stare mai bună de sănătate este cea mai bună investiție în viitorul Europei, a arătat oficialul bulgar.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Negocierile sunt deschise! „Câinii” s-au convins și nu vor să piardă fotbalistul-revelație
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Bulgaria a luat fața României și a devenit lider mondial! Creștere de 23% într-o lună
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat