Corina Creţu avertizează Guvernul Dăncilă: România riscă să piardă fonduri importante, dacă nu se fac eforturi majore

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a declarat marţi că, în cazul în care nu se vor face "eforturi majore", România riscă să piardă anul acesta fonduri europene importante.
Filip Stan
30 ian. 2018, 11:05
Corina Creţu avertizează Guvernul Dăncilă: România riscă să piardă fonduri importante, dacă nu se fac eforturi majore

Corina Creţu s-a întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Viorica Dăncilă. „Din punctul nostru de vedere, al Comisiei Europene, vom avea o relaţie bună şi un dialog permanent. (…) Am discutat despre proiectele aflate în lucru şi, evident, despre problemele şi riscurile cu care România se confruntă. După cum am mai spus, România a făcut progrese, mai ales în ultimele luni, după ce au fost acreditate autorităţile de management şi control al fondurilor europene. Practic, din august până acum, s-a ajuns la o rată de absorbţie de un miliard de euro, după ce se plecase, după cum ştiţi, de la zero. S-au recuperat paşi pierduţi anterior, dar chiar şi aşa ritmul nu trebuie scăzut, dimpotrivă”, a spus Corina Creţu, la finalul întrevederii cu premierul Dăncilă.

Comisarul european a menţionat că România are o alocare, din fondurile pe care le coordonează, de „20 de miliarde de euro”.

„Un miliard a fost plătit, din august până acum, iar 2,8 miliarde sunt angajate pe proiecte retrospective, pe proiecte de drumuri care ar fi trebuit să fie terminate în perioada financiară anterioară. Din păcate, nu a fost posibil şi atunci am luat această decizie, pentru a nu se pierde banii, de a le faza în două perioade. Deci vestea bună este că toate aceste drumuri se vot termina, vestea proastă este că, din păcate, consumă din bugetul pentru 2014 – 2020. Din punctul nostru vedere, i-am spus doamnei prim-ministru că anul acesta, dacă nu se vor face eforturi majore, România riscă pierderea unor fonduri importante, nefolosite în ultimii ani, în pofida progreselor înregistrate anul trecut. Sunt în continuare zone cu întârzieri care, sper, că nu vor costa România. La Dezvoltare regională în primul rând sunt probleme şi vorbim de riscul de dezangajări în 2018 de milioane de euro, iar la transporturi şi la spitalele regionale sunt întârzieri”, a arătat Creţu.

Ea şi-a exprimat încrederea că noul Guvern va avea în vedere problemele restante şi va acţiona rapid.

„Să vină cu cele mai bune soluţii pentru a accelera implementarea. Practic, am convenit împreună să găsim un plan de acţiune şi să primim propuneri de accelerare a fondurilor europene până la 23 februarie. Am asigurat-o, încă o dată, pe doamna prim-ministru de tot sprijinul meu şi al Comisiei, la fel ca în ultimii ani când am ajutat România să folosească la maxim banii europeni. Ştiţi foarte bine că în perioada 2007 – 2014 rata de absorbţie a ajuns la circa 90% din bugetul anterior, ceea ce înseamnă peste 51 de mii de locuri de muncă create, peste 3.000 de IMM-uri şi aşa mai departe. Acţiunile decisive trebuie să vină de aici, de la Bucureşti, de la autorităţile din ţară, iar ritmul de lucru trebuie accelerat zi de zi, lună de lună”, a precizat Creţu.

Corina Creţu a arătat că a discutat cu premierul şi despre alte iniţiative pe care CE le-a luat.

„Am abordat, de pildă, importanţa unor proiecte cum sunt cele legate de Centura Bucureştiului, de Metroul 6 Bucureşti-Otopeni. De asemenea, am informat-o pe doamna prim-ministru despre o acţiune legată de regiunile care au pierdut sau riscă să-şi piardă producţia de cărbune şi în acest stadiu am invitat România să aplice pentru a acţiona cu fondurile noastre pentru redresarea uneia dintre cele mai sărace zone din România, care este Valea Jiului. Cred că este o iniţiativă importantă de a intra în acest proiect pilot şi ar trebui ca România să joace un rol important, având în vedere experienţa pe care o are în domeniu. Am agreat cu doamna Dăncilă să ne trimită o solicitare în acest sens”, a menţionat Creţu.

Potrivit acesteia, în cadrul discuţiilor, s-a abordat şi tema deciziilor majore care se vor în cadrul Comisiei Europene anul acesta, făcându-se referire la „viitorul cadru financiar şi despre cum se va raporta România la toate acestea, chiar înainte de asumarea preşedinţiei Consiliului UE de anul viitor”.

Totodată, Corina Creţu a felicitat-o pe Viorica Dăncilă pentru „responsabilitatea pe care şi-a asumat-o” şi pentru faptul că este „prima femeie care a fost învestită în funcţia de şef al Guvernului de după Revoluţie”.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Diana Bulimar, imagini neașteptate cu căminul din Onești: ”M-au făcut să înțeleg de ce iubesc acest sport”
Capital.ro
Amendă de 5.000 de lei pentru un cenzor al unei asociații de proprietari. Ce spune legea la bloc
Playtech.ro
Cât costă să montezi un aparat de aer condiționat în 2026. Prețurile au crescut înainte de sezonul cald
Adevarul
Imagini șocante cu un student care a murit încătușat de polițiști în timp ce făptașul era lăsat liber: „Nu cred că ai fost înjunghiat, amice”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Avea ofertă de la sfertfinalista Champions League, dar a ales un salariu ”de 20 de ori mai mare”: ”Am greșit!”
MediaFlux
Obligații noi pentru cei care stau la bloc. Vecinii pot obține acum daune mari în instanță
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți