Ungaria vrea să se retragă din discuţiile ONU privind Pactul ce vizează imigraţia

Ungaria va începe procedurile de retragere din discuţiile de la ONU pentru un Pact privind imigranţii, dacă nu are loc o "schimbare pozitivă în direcţia poziţiei Ungariei", a declarat miercuri ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, într-o conferinţă de presă la Budapesta, transmite MTI.
Iulian Tudor
31 ian. 2018, 21:05
Ungaria vrea să se retragă din discuţiile ONU privind Pactul ce vizează imigraţia

Şeful diplomaţiei ungare a precizat că guvernul i-a solicitat să examineze o primă variantă a documentului ce urmează să fie publicată la 5 februarie şi să înceapă procedurile de retragere din negocierile de la ONU, dacă textul este la fel de „favorabil migraţiei” ca declaraţia din 2016 a Naţiunilor Unite cu privire la refugiaţi şi imigranţi şi ca recentele remarci pe această temă ale secretarului general al ONU.

Se prevede ca Pactul privind imigranţii să fie adoptat către sfârşitul acestui an, iar negocierile interguvernamentale pe marginea sa nici nu au început încă, dar secretarul general al ONU „a anunţat deja rezultatul”, a notat Szijjarto, potrivit Agerpres.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a atras atenţia într-un raport făcut public acum două săptămâni că statele membre trebuie să se pregătească pentru „gestionarea unor largi mişcări de imigranţi”, adăugând că „Pactul mondial privind imigranţii este o oportunitate nu doar pentru statele membre, dar şi pentru sistemul ONU de a adopta o abordare mai ambiţioasă pentru gestionarea migraţiei”. Negocieri formale pe acest subiect urmează să înceapă în februarie. Guterres a făcut de asemenea apel să se dezvolte în toate statele lumii o percepţie ‘pozitivă’ privind migraţia pentru a lupta, printre altele, împotriva xenofobiei şi discriminărilor.

Ministrul ungar de externe a insistat în schimb miercuri că există realmente un plan al finanţistului american George Soros cu privire la migraţie, ca un „concept clar”, şi că „pare să existe o paralelă” cu recenta declaraţie a secretarului general al ONU. Potrivit lui Szijjarto, atât declaraţia ONU cât şi afirmaţiile lui Guterres sunt în conflict cu poziţia şi interesele Ungariei, deoarece sugerează că „migraţia este bună şi inevitabilă”, or în opinia guvernului ungar migraţia nu reprezintă „o tendinţă pozitivă”, ci „prezintă riscuri grave de securitate şi poate fi oprită”, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Ungaria condamnă declaraţiile secretarului General al ONU despre imigraţie

Şeful diplomaţiei ungare a mai argumentat că ONU a sugerat astfel că trebuie simplificate procedurile birocratice legate de imigraţie, ceea ce i-ar încuraja şi mai mult pe cei care vor să plece din ţările lor şi ar relaxa politicile naţionale cu privire la migraţie. El a menţionat că ONU consideră că şi ţările asupra cărora „migraţia nu a avut impact” trebuie să lanseze programe pentru primirea de migranţi, ceea ce, în opinia sa, în loc să simplifice lucrurile, ar îngreuna şi mai mult provocarea.

Peter Szijjarto a criticat şi faptul că declaraţia ONU susţine ca intrarea ilegală într-o ţară să nu fie considerată infracţiune, aşa cum „este de fapt”, adăugând că pentru un stat „capacitatea de a-şi apăra graniţele este unul din cele mai importante aspecte ale statalităţii şi o componentă importantă a suveranităţii”. Declaraţia ONU încearcă să prezinte „dreptul la migraţie ca pe un drept fundamental şi să elimine diferenţa dintre migraţia legală şi ilegală, ceea ce este inacceptabil”, a conchis ministrul ungar de externe.

DailyBusiness
Câți bani cheltuie un om într-o viață. Cât îi trebuie unui român ca să ducă un trai decent
Spynews
Lidia Buble, bătută pe stradă cu mătura! Cum a început scandalul: ”A început să dea în mine”
Bzi.ro
Maia Morgenstern, reacție dură după valul de critici la adresa fiicei sale: „Părerea… contează cam cât contează conținutul scutecelor!”
Fanatik.ro
Ocazie unică! Ceasul creat special pentru Gică Hagi, scos la licitație!
Capital.ro
A murit unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood. Românii l-au îndrăgit foarte mult: Nu și-a pierdut niciodată dragostea pentru magie…
Playtech.ro
Cum se împart banii din conturi după deces. Ce acte sunt necesare la bancă
Adevarul
Dronele rusești din Polonia, mesajul lui Putin pentru Nawrocki. Valentin Naumescu: „A primit o avertizare rusească?”
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Momentul înfiorător în care Iryna Zarutska, tânăra ucraineancă de 23 de ani, este ucisă cu brutalitate într-un tren din Carolina de Nord. Familia a transmis un mesaj cutremurător
Cancan.ro
Nu l-a lăsat inima și a venit să își ia adio de la mama Adrianei Bahmuțeanu! Cine a apărut la înmormântarea Petruței Toma
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Petrescu! Antrenorul român așteptat la echipa națională: ”Prima variantă”
MediaFlux
Schimbare privind vechimea la pensie!
stirilekanald.ro
Drama prin care trecea profesoara găsită spânzurată împreună cu fiul ei de 7 ani. Femeia și-ar fi ucis copilul înainte. Detalii șocante din anchetă
substantial.ro
Cursul valutar BNR miercuri, 10 septembrie 2025: A crescut prețul dolarului american și al gramului de aur