Trei bărbaţi, între care un poliţist, au fost ucişi într-un atac armat din Texas

Trei bărbaţi, între care un poliţist, au fost ucişi luni în apropierea universităţii A&M din Texas (sudul Statelor Unite), în timpl unui atac armat al cărui presupus autor a fost reţinut, potrivit anunţului poliţiei, relatează AFP.
Romania TV
13 aug. 2012, 20:40
Trei bărbaţi, între care un poliţist, au fost ucişi într-un atac armat din Texas

Alţi trei poliţişti şi o femeie au fost răniţi în College Station, din sud-estul Texasului, unde se găseşte universtitatea A&M, a adăugat poliţia.

Potrivit presei locale, presupusul autor al atacului a murit de asemenea din cauza rănilor sale.

„Situaţia este haotică. Sosesc multe informaţii, le cerem oamenilor să fie răbdători cât timp încercăm să aflăm de ce s-a întâmplat această tragedie”, a declarat ofiţerul de poliţie Scott McCollum.

Conducerea universităţii le-a cerut celor 50.000 de studenţi, pe pagina proprie de Internet, să „continue să evite zona” incidentului.

Acest atac este al treilea care a îndoliat Statele Unite în doar câteva săptămâni. Duminică, 5 august, un fost militar apropiat de grupăti rasiste a atacat un templu sikh din Oak Creek, din Wisconsin (nord), şapte persoane pierzându-şi viaţa, inclusiv atacatorul.

Pe 20 iulie, o alt atacator a ucis 12 persoane în timpul premierei ultimului film din seria „Batman”, într-un cinematograf din Aurora, în Colorado.

În cele două cazuri, atacatorii au cumpărat legal armele pe care le-au folosit mai apoi pentru a comite aceste crime.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Jucătorul dorit de Mihai Rotaru a semnat până în 2029 cu altă echipă
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți