Profesor universitar din Arad condamnat cu suspendare pentru luare de mită, urmare a unui acord de recunoaştere

O primă condamnare a fost pronunţată în procesul în care mai multe cadre didactice de la o universitate arădeană au fost acuzate pentru faptul că ar fi pretins şi primit diferite sume de bani din partea unor studenţi străini, pentru a-i trece la examene, a informat Tribunalul Arad, potrivit Agerpres.
Romania TV
04 feb. 2018, 09:52
Profesor universitar din Arad condamnat cu suspendare pentru luare de mită, urmare a unui acord de recunoaştere

Profesorul universitar Lucian Păiuşan, de la Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, şi-a recunoscut fapta şi a colaborat cu anchetatorii, anunţă Tribunalul Arad. Drept urmare, el a beneficiat de „înţelegere” din partea judecătorilor, fiind condamnat de Tribunalul Arad la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Cercetările împotriva mai multor salariaţi au universităţii amintite (4 cadre didactice şi 2 informaticieni. n.red.), între care şi Lucian Păiuşan, au început în vara anului 2017, când procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au procedat la efectuarea a peste 100 de percheziţii în municipiul Arad, suspectând faptul că mai mulţi studenţi străini ai acestei facultăţi au plătit diferite sume de bani pentru a primi note bune la examene. În urma cercetărilor, o parte dintre cei cercetaţi au fost arestaţi preventiv, iar alţii au fost plasaţi în arest la domiciliu.

După cum rezultă din soluţia Tribunalului Arad, postată pe site-ul instituţiei, în baza art. 485 alin.1 Cod procedură penală, instanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 08.01.2018 între procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi inculpatul Lucian Păiuşan, condamnându-l pe acesta la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de luare de mită, comisă în formă continuată. În temeiul art. 91 al. 1 Cod penal şi suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, iar în temeiul art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani.

Totodată, în perioada termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 al. 1 lit. a-e Cod penal. având obligaţia de a se prezenta la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

De asemenea, în temeiul art. 93 alin. 2 din Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul Lucian Păiuşan este obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională, iar în temeiul art. 93 al. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere acesta este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Consiliul Local al comunei Vladimirescu, jud. Arad sau Consiliul Local al municipiului Arad, pe o perioadă de 90 de zile.

Ca pedeapsă complementară, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice, respectiv de a exercita funcţia de cadru didactic universitar, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

Instanţa a dispus de asemenea, confiscarea de la inculpat a sumei de 1.850 de euro primită cu titlu de mită şi respectiv anularea menţiunilor din lucrările de examen, registru matricol şi cataloagele de examen privindu-i pe cei 11 studenţi ai Facultăţii de Medicină Generală din cadrul UVVG Arad, aceştia fiind obligaţi să susţină din nou examenele respective. Şi nu în ultimul rând, îl obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 4.100 de lei.

Sentinţa nu este definitivă, împotriva ei putând fi făcut apel în termen de 10 zile de la comunicare.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce să pui în sosul de roșii pentru toamnă. Așa îți va rezista mult timp și va avea un gust delicios pentru întreaga familie. Este un secret al gospodinelor din Bucovina
Capital.ro
A murit marea actriță. A fost una dintre cele mai frumoase și iubite artiste
Playtech.ro
Contribuțiile pentru pensie: cum verifici dacă ți-au fost plătite. Informații utile pentru români
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Pensionarii, îngenuncheați de măsurile de austeritate. Analist: „Statul ar fi trebuit să fie primul afectat”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Val de foc peste România. Cod Roșu extins
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
Dublă tragedie la Iași! Mamă și fiu, morți după ce au consumat acest aliment
Playsport.ro
Piedone a ajuns la Costinești și a găsit mizerie și alimente stricate. „Aici cred că e vopseaua lui Ceaușescu”
Capital.ro
Ordin de la UE. Interzis pentru șoferii care au făcut școala pe automată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Aproape o sută de mii de români și-au primit deja banii de pensii! Peste 900.000 de oameni cotizează în continuare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african