Concedieri în Educaţie. Cine sunt primii angajaţi disponibilizaţi

Valentin Popa, ministrul Educației, a început concedierile în ministerul pe care îl păstorește, fiind vizate inițial persoanele detașate, potrivit Libertatea. Sindicatele se tem că statul va începe concedieri colective deoarece fondurile de salarii nu mai ajung.
Romania TV
09 feb. 2018, 09:15
Concedieri în Educaţie. Cine sunt primii angajaţi disponibilizaţi

Anunțurile de la Educație au declanșat un adevărat scandal, o serie de directori suspendându-se din funcție, iar alții refuzând să scrie notele de întrerupere a contractelor, potrivit surselor. Unei persoane chiar i s-a făcut rău la birou vineri, mai scrie sursa citată.

Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat la Realitatea TV că acesta este un semn că, din cauza legii salarizării bugetare și a revoluției fiscale, fondurile de salarii nu mai ajung pentru plata actualilor angajați. Acesta se teme că statul va începe disponibilizări masive. „Primul efect a fost reforma fiscală și probabil al doilea este reducerea de personal. O restructurare a personalului. Am ajuns la situația în care am avut și trei șefi pe același post, care erau plătiți cu salariu de șef. S-au înmulțit șefii și nu a fost o organizare adecvată. Este un prost management care ar trebui să fie corectat”, a declarat Bogdan Hossu, președinte Cartel Alfa, la Realitatea TV.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Gabi Iancu, mărturii emoționante din Spania după tragedia cu Jesus de Miguel și Owono: „Asta s-a întâmplat la antrenament”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 5 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină în marile orașe din România
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT