La cât vor ajunge cursul euro-leu şi ROBOR, în 2018. Previziunile analiştilor privind ratele şi dobânzile românilor

Analiştii financiari certificaţi (Certified Financial Analists - CFA) se aşteaptă ca în acest an cursul să treacă pragul de 4,7 lei/euro, indicele ROBOR la 3 luni să urce spre 3% şi ca inflaţia în următoarele 12 luni să crească la 3,7%, arată un sondaj publicat luni de CFA România.    
Filip Stan
12 feb. 2018, 18:30
La cât vor ajunge cursul euro-leu şi ROBOR, în 2018. Previziunile analiştilor privind ratele şi dobânzile românilor

În luna ianuarie 2018, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut cu 5 puncte până la valoarea de 46 puncte. Această evoluţie s-a datorat componenţei de anticipaţii a indicatorului. Astfel, indicatorul condiţiilor curente s-a redus, cu 1,8 puncte, până la valoarea de 57,2 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 8,4 puncte până la valoarea de 40,4 puncte”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

În ceea ce priveşte cursul de schimb, „este de remarcat că peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4.7168 (în creştere cu 170 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4.7643 (valoare în creştere cu 215 pips faţă de cea înregistrată în luna anterioară)”.

Potrivit CFA, „sunt de remarcat (consistente cu anticipaţiile de majorare a raţei inflaţiei) anticipaţiile de majoare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 97%, şi respectiv 92% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie”. Astfel, „rata medie a ROBOR cu scadenţă de 3 luni anticipată peste 12 luni este 2,95% (comparativ cu o valoare de 3,21% înregistrată în exerciţiul anterior), iar yield-ul la obligaţiunile suverane denominate în lei cu scadenţă de 5 ani este de 4,60% (comparative cu valoarea de 4,48% înregistrată în exerciţiul anterior)”, arată datele sondajului.

De asemenea, „rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2019/februarie 2018) a înregistrat o valoare medie de 3,71% (valoare relativ similară cu de cea înregistrată în exerciţiul anterior). Peste 90% dintre participanţi anticipează o majorare a raţei inflaţiei în următoarele 12 luni”.

Ca urmare, pentru scadenţele pe termen scurt, sunt anticipate dobânzi real-negative, în sensul că bonusurile oferite de bănci vor fi depăşite, procentual, de rata inflaţiei.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011, reprezentând un indicator prin care cuantifică anticipaţiile analiştilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.

Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente-referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie. 

Potrivit CFA, p lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rată inflaţiei, raţele de dobândă, cursul de schimb leu/euro, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii şi standardelor profesionale, analizei situaţiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei şi evaluării diverselor instrumente financiare şi de investiţii.

Astăzi, în lume, există peste 140.000 de deţinători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliaţi la cele 147 societăţi membre ale CFA Institute.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (UŞĂ). CFA România este una dintre cele 147 de societăţi membre ale CFA Institute. În prezent, CFA România are peste 215 membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidaţi pentru unul din cele 3 nivele ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniştii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
S-a întâlnit cu Dan Petrescu și a rămas uimit de cum arată antrenorul după problemele medicale avute: „Vă spun foarte sincer”
Capital.ro
Dezvăluire despre Traian Băsescu. Ion Cristoiu a spus tot. Ordinul dat de fostul președinte: S-a pus la cale operațiunea
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul