Vlad Cosma: „Am plecat în vacanţă. Mă prezint la DNA săptămâna viitoare. Un procuror mi-a cerut 250.000 euro”

Fostul deputat Vlad Cosma susţine că nu s-a prezentat, marţi, la DNA pentru că este într-o vacanţă pentru a îşi sărbători ziua de naştere, acesta precizând ca va merge la audieri săptămâna următoare. Cosma susţine că un procuror i-a cerut 250.000 euro pentru a îi clasa un dosar.  
Romania TV
13 feb. 2018, 21:28
Vlad Cosma:

Prima reacţie a lui Vlad Cosma, după ce nu s-a prezentat la DNA. „Am plecat într-o vacanţă. Am să mă prezint săptămâna următoare. Nu mi-e frică să merg la DNA”, a spus Vlad Cosma la Antena 3.

„Domnul Negulescu, între zecile de dosare, a trimis un dosar pe numele meu la Parchetul General, am nimerit la un alt stimat domn procuror care, printr-un intermediar, mi-a cerut un sfert de milion de euro pentru a îmi clasa dosarul. Am ajuns ca noi, inculpaţii, să înregistrăm procurorii pentru că încalcă legea. Există denunţ, dosar penal, înregistrarea depusă la dosar”, a mai spus fostul deputat.

Vlad Cosma, noi înregistrări cu privire modul cum erau fabricate probele la DNA Ploieşti VIDEO

Cosma a precizat ca respectivul magistrat i-ar fi spus că ar fi urmat să procedeze în aceeaşi manieră şi cu sora lui, Andreea Cosma.

„Negulescu, ca să nu mă aresteze, a făcut un flagrant în mall, domnul avocat a făcut denunţ domnului procuror”, a completat Andreea Cosma.

„Luni, într-o conferinţă de presă, procurorul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, a declarat că, marţi, Vlad Cosma este citat în calitate de martor, dar a refuzat să spună în ce dosar.

Marţi seara, Vlad Cosma a prezentat o nouă înregistrare la Antena 3 a unei discuţii pe care ar fi avut-o cu Mircea Negulescu şi cu Lucian Onea. Potrivit lui Cosma, cei doi ai fi încercat să îl convingă pe fostul deputat ca el şi tatăl lui, Mircea Cosma, să facă denunţuri pe numele lui Sebastian Ghiţă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT