U Mobitelco Cluj, prima victorie în FIBA Eurochallenge

Campioana României la baschet masculin U Mobitelco Cluj a obţinut, marţi, în deplasare, prima victorie din grupa E a FIBA Eurochallenge, în deplasare, pe terenul formaţiei ruse Enisey Krasnoyarsk, scor 81-73 (37-37), în cea de-a treia partidă din grupa E a FIBA Eurochallenge.
Romania TV
22 nov. 2011, 14:25
U Mobitelco Cluj, prima victorie în FIBA Eurochallenge

Clujenii au spart „gheaţa” la capitolul victorii, chiar în deplasarea din Siberia, învingând Enisey, după un meci nebun, dominat în mare parte de campioana României. În debutul partidei, ardelenii au condus o singură dată, 5-6 (min. 2), după o triplă a lui Mihai Paul, dar apoi au ratat în următoarele 4 minute, diferenţa de pe tabelă crescând progresiv (16-6, 21-9). „U” a recuperat ceva din handicap înaintea primei pauze, 24-18 (min. 10), dar a revenit spectaculos în joc în sfertul secund, reuşind egalarea în minutul 13, 24-24. Echilibrul s-a menţinut şi în continuare (28-28), Mijovici aducând avantajul pentru studenţi în minutul 19, 33-35. „U” a câştigat sfertul secund cu 19-13, după 20 de minute, tabela arătând egalitatea, 37-37.

La reluare, o triplă a lui Silvăşan a readus Clujul la conducere, 37-40, dar ruşii au ripostat rapid, 47-44 (min. 23), însă nu pentru mult timp, 50-50, un minut mai târziu. Acelaşi Silvăşan a fost precis de la linia de 6.75 metri, 52-54 (min. 26), Mihai Paul a mărit diferenţa, 52-56, pentru ca sfertul trei să se încheie cu 59-63, după un slam-dunk al lui Dykes, clujenii câştigând şi sfertul trei, cu 26-22.
Ultimul sfert a fost dramatic, cu ruşii în prim-plan, făcând eforturi să revină la conducere, 66-66 (min. 35). Komarovskyi a marcat de la trei puncte, 69-66, obligându-l pe Marcel Ţenter să ceară time-out. Mijovici a readus avantajul pentru ardeleni, cu o triplă spectaculoasă, 69-71, iar Dykes a mai făcut un pas spre victorie, 69-73, pentru ca acelaşi Mijovici să revină cu trei puncte, 69-76 (min. 38). Un minut mai târziu, 72-80, după o liberă a lui Dykes, căpitanul clujenilor, Silvăşan, stabilind scorul final, tot de la libere, 73-81 şi declanşând o nebunie pe banca tehnică a campioanei României.

Victoria clujenilor este prima a unei echipe româneşti în Rusia, după 1989, în urmă cu două sezoane, campioana de atunci, CSU Ploieşti, fiind învinsă, tot de Enisey, cu 74-73.

Din lotul antrenat de Marcel Ţenter au absentat două piese de bază, pivotul Zoran Krstanovici, accidentat la gleznă în confruntarea cu Antwerp Giants, şi Paul Chetreanu, accidentat şi el în disputa internă, cu Energia Rovinari. După trei meciuri, „U” Mobitelco are 5 puncte.

După meciul din 29 noiembrie, U va juca ultimele două partide din grupa E pe teren propriu, în 6 decembrie, cu Antwerp Giants şi în 13 decembrie, cu Enisey.

În faza grupelor au fost calificate direct 19 echipe, printre care s-a numărat şi campioana României, celelalte calificate provenind din turul preliminar al competiţiei, dar şi al FIBA Eurocup. La start s-au aflat astfel 32 de echipe, împărţite în 8 grupe, primele două clasate urmând să se califice în optimile de finală. În această fază se vor forma patru grupe a câte patru echipe, iar primele două clasate vor obţine calificarea în sferturi, care se vor juca în sistem eliminatoriu. Câştigătoarele se vor califica în Final Four, care se va derula în sistemul semifinale, finală mică şi finala mare.

Cea mai bună performanţă a echipei clujene în această competiţie a fost calificarea în sferturile de finală, în 2007.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
Florin Bratu, verdict înainte de U Craiova – Egnatia! A înfruntat campioana Albaniei și anunță: „Eu zic că 100%!” Exclusiv
Capital.ro
Aproape 70% dintre români au venituri sub medie. O locuință cumpărată prin credit poate ajunge să coste mai mult decât dublu
Playtech.ro
Sorin Grindeanu, despre luxul afișat de liderii PSD. Ce spune despre ceasul și pantofii săi: „Uite, fac și reclamă”
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
Coiful de la Coțofenești, restaurat aproape în totalitate! Transformarea e spectaculoasă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT