ASIA EXPRESS: Prima echipă a fost eliminată. Aventura continuă pentru vedete

Au intrat 14 vedete în concurs, însă lucrurile se schimbă. În a doua ediție Asia Express, a avut loc prima eliminare din competiție.  
Filip Stan
14 feb. 2018, 11:00
ASIA EXPRESS: Prima echipă a fost eliminată. Aventura continuă pentru vedete

Asia Express, cel mai dur reality show, se dovedește a fi o provocare din ce în ce mai grea pentru echipele care au acceptat acest test. Ediția de aseară a fost piperată cu toate ingredientele unui maraton unic, în prima țară în care au ajuns, Vietnamul. 

Primii concurenți au părăsit competiția Asia Express cu ochii în lacrimi. Este vorba de echipa Drăgulescu. „Au fost niște zile de foc. Au fost lucruri pe care le-am făcut prima dată”, a spus Marian Drăgulescu. „După mine, potopul”, astfel a părăsit Corina Drăgulescu emisiunea.

Primele probe din Drumul Dragonului, acest traseu fascinant care se dovedește a fi un test de anduranță pentru vedete, au inclus atât degustări bizare ale preparatelor asiatice, cât și demonstrații de gătit. Printre indicii pierdute, accidente înspăimântătoare într-un trafic haotic și sentimente de neputință, o primă echipă a fost aseară eliminată, cea formată din Cora și Marian Drăgulescu.

Concurenții au plecat în ordinea sosirii de la linia de start, la o distanță de două minute. Dacă Raluk și Ana au fost prima echipă care a primit indiciul următor, Vica și Daniela au fost nevoite să pornească la drum cu un ,,handicap”- un al treilea coechipier vietnamez, încărcat cu multe bagaje. Până la locul probei, care era la 150 de kilometri distanță, vedetele au făcut autostopul, căci fără bani într-o țară străină sunt nevoiți să apeleze mereu la bunăvoința localnicilor.

Tam Boc Market, punctul care oferea următoarele indicații, a fost de negăsit pentru multe dintre echipe, căci steagul Asia Express era poziționat într-un loc extrem de aglomerat. Testul acestei locații îi provoca pe concurenți să găsească trei ingrediente specifice vietnameze ascunse printre tarabele unei piețe, ca mai apoi, încărcați cu o balanță specifică, o cobiliță plină cu ouă, să meargă la cumpărături pentru un al patrulea ingredient.

Dexteritatea, rapiditatea, echilibrul au fost principalele atuuri necesare, iar în agitația market-ului vietnamez, unele echipe s-au descurcat mai bine ca celălalte: ,,Isterie de la un cap în celălalt în piața asta. Efectiv nu știam unde să mã mai duc”, afirma Dorian. Dacă Vica și Daniela Crudu au găsit un sprijin în localnicul care le însoțea, mama lui Dorian, Luminița Popa, a făcut o greșeală care ar fi putut să îi coste locul în competiție: a uitat indiciul următor pe una dintre tarabe. 

Dacă 6 dintre echipe porniseră deja spre al doilea punct de întâlnire, Luminița și Dorian s-au aflat pentru minute bune în impas, neștiind în ce direcție să o ia. Cu toate acestea, Ana Baniciu și Raluk le-au oferit detalii importante despre numele următorului punct de control, detalii ce păreau imposibil de reținut. Dar pentru că jocul este complet imprevizibil, familia Popa a ajuns pe locul doi și a reușit să se califice, alături de Lora și Ionuț Ghenu, într-o probă a amuletei.

Miza era extrem de importantă, 1000 de Euro oferiți după terminarea emisiunii și un avantaj imens în următoarea probă- un cartonaș galben care le dădea posibilitatea să refuze o misiune. Provocarea a inclus un concurs culinar, în care cele două echipe au gătit carne de șarpe, nu înainte de a-și alege colegii care să jurizeze farfuria. Raluk și Ana Baniciu și frații Moroșanu au decis că ,,amorezii” au dat mai multă savoare preparatului bizar, chiar dacă Dorian s-a descurcat impecabil la bancul de lucru.

Lora și Ionuț Ghenu au plecat din nou primii, cu un avantaj imens, urmați de restul echipelor. Pe drum, vedetele au trebuit să facă o scurtă oprire pentru a mânca alimentul misterios ce se afla în coșurile pe care le cărau de la începutul zilei: jackfruit-ul. S-a dovedit a fi o provocare imensă, nu doar din cauza cantității, dar și din cauza gustului neobișnuit: ,,Are un gust foarte ciudat!”, declara Vica. ,,Amorezii” au folosit cartonașul avantaj și au ajuns direct la următorul punct de control, fără să știe, de fapt, că următoarea probă era cea mai grea. În Hanoi, acolo unde îi aștepta și Gina Pistol, au mâncat balut- ou fertilizat, de gâscă sau găină, cu un embrion aproape dezvoltat în interior, fiert și consumat în coajă. Delicatesa vietnameză i-a făcut pe mulți dintre ei să fie pe punctul de a renunța, dar știind că ultimele două echipe care ar fi îndeplinit proba erau pasibile de eliminare, s-au ambiționat să treacă și acest test.

Frații Moroșanu și soții Drăgulescu au fost cei care au ajuns pe locurile șase și șapte la punctul de control, iar Ana și Raluk, ajunse primele, au decis soarta celor din urmă. Cora și Marian au părăsit competiția vizibil emoționați, dar recunoscători că au trăit o experiență autentică, de neuitat, pe teritoriul Asiatic. Cu șase echipe rămase în competiție, aventura Asia Express continuă și săptămâna următoare pe Antena 1. Luni și marți, de la ora 20:00, vedetele se vor confrunta cu probe de foc, cu teste care îi vor pune la grea încercare, cu imprevizibilul unui maraton care a reușit să îi ducă de la agonie, la extaz în doar câteva momente.


DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Povestea salvării fetițelor de 4 și 5 ani dispărute la Târnăveni. Cine e Aurel, pădurarul care a coborât într-o zonă dificilă pentru a le aduce înapoi la familie: „Sunt mulți urși, nu știu cum au supraviețuit”
Capital.ro
Dosarul electronic de sănătate devine accesibil din vara anului 2026. Anunțul șefului CNAS
Playtech.ro
Se poate dezbate moştenirea după o casă cumpărată cu o chitanţă de mână? Explicaţia specialiştilor
Adevarul
Cum a schimbat războiul din Ucraina aspectul câinilor de pe front: secretul care-i ajută să nu declanșeze minele
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este eroul din Târnăveni, care le-a găsit pe Melisa și Rebeca în păd... Vezi mai mult
iamsport.ro
Schema lui Viktor Orban de a pompa bani în fotbalul românesc! ”8.000.000 de euro!”
MediaFlux
Anunț pentru toți pensionarii! Ce se întâmplă cu banii de pensii, de Paște
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj