PNL şi USR: Înfiinţarea unei comisii de anchetă privind activitatea şefului SPP, un demers inutil, de imagine

Parlamentarii PNL şi USR au criticat joi înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind activitatea şefului SPP, apreciind că aceasta este "de decor, strict de imagine", fiind inutilă în condiţiile în care există deja comisii cu atribuţii în acest sens.
Romania TV
15 feb. 2018, 11:41
PNL şi USR: Înfiinţarea unei comisii de anchetă privind activitatea şefului SPP, un demers inutil, de imagine

Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean a afirmat, la finalul şedinţei Birourilor reunite ale celor două Camere, că este vorba de fapt de „bârfe vânătoreşti de pe Lacul Belina”, această comisie neavând de fapt un rol pentru aflarea adevărului.

„Din nou PSD vine cu bârfe de pe piaţă să încerce să le acrediteze sau să le legitimeze în forurile superioare ale statului, şi anume cu această presupusă bârfă că cineva ar fi spus că nu ştiu cine trebuie să plece că altfel este arestat sau diverse alte chestiuni legate de dl Pahonţu şi de SPP. Astfel, s-a introdus pe ordinea de zi înfiinţarea comisiei de anchetă a acestor bârfe, care sunt poveşti vânătoreşti de pe Lacul Belina. Ceea ce noi credem în acest moment este că această comisie nu îşi are rostul pentru aflarea adevărului”, a spus deputatul PNL, citat de Agerpres.

El a adăugat că liberalii îşi doresc aflarea adevărului, context în care consideră că, „în acest moment, este imperativ ca acele comisii care au în atribuţii astfel de anchete şi controlul parlamentar să îşi facă datoria”. În opinia acestuia, puteau fi convocate Comisiile reunite de apărare care puteau face lumină în cazul şefului SPP.

„Avem Comisia de apărare din Senat, care în acest moment deja are în discuţie această problematică. De ce este nevoie să venim cu altă anchetă, în afara acestei comisii? Probabil pentru că nu se simte confortabil domnul Dragnea sau cei din PSD cu o astfel de anchetă în Comisia de apărare, care are atribuţii în acest domeniu. (…) Să înfiinţezi o comisie specială de anchetă pe o chestiune care este în atribuţia Comisiei de apărare eu cred că nu este cazul şi noi credem că este din nou o aberaţie aruncată în spaţiul public tocmai pentru a narcotiza opinia publică, pentru a arunca în aer subiecte false şi a se acoperi anumite adevăruri care ţin de dezastruoasa guvernare a PSD. Noi ceea ce am propus a fost ca să lase Comisiile de apărare din cele două Camere sau Comisia de la Senat să se ocupe de această problematică. Nu s-a supus nici la vot”, a precizat parlamentarul liberal.

La rândul său, liderul senatorilor USR, Vlad Alexandrescu, a spus că în şedinţa Birourilor reunite a fost respinsă o iniţiativă a parlamentarilor Uniunii privind constituirea unei alte comisii privind modificarea, armonizarea şi ameliorarea sistemului de vot, în schimb a fost votată înfiinţarea „unei comisii de decor, de imagine”.

„PSD şi ALDE, după ce au creat faimoasa Comisie Iordache de masacrare a Justiţiei, îşi creează o altă comisie de data asta de imagine, pur imagine, pentru verificarea domnului general Pahonţu şi în schimb refuză o comisie specială pe care USR o propune – şi anume o comisie prin care încercăm să modificăm, să armonizăm şi să ameliorăm sistemul de vot din această ţară. USR susţine revenirea la alegerile de primari în două tururi, facilitarea votului prin corespondenţă pentru întreaga diasporă românească (…) şi reducerea numărului de semnături pentru a putea candida. Această iniţiativă a USR a fost respinsă în Biroul permanent reunit”, a arătat Alexandrescu.

El a precizat că USR va avea reprezentanţi în această comisie. „Va avea, USR are reprezentanţi în toate comisiile, pentru că dorim să transparentizăm ce se întâmplă în fiecare comisie, nu că am crede ce se întâmplă acolo – e o comisie de imagine, o comisie pur şi simplu de decor, constituită la cheremul domnilor Tăriceanu şi Dragnea”, a menţionat Alexandrescu.

Potrivit deputatului USR Cristian Seidler, comisia SPP „este o comisie născută dintr-o frică ciudată a dlui Dragnea – aceea că deciziile politice ar fi putut fi influenţate de şeful SPP, Lucian Pahonţu”.

„Or deciziile politice în această ţară – e de notorietate – le ia domnul Dragnea, atât în plan guvernamental, cât şi în plan parlamentar, deci de fapt e o comisie prin care domnul Dragnea vrea să arate în ce măsură deciziile dânsului au fost influenţate sau nu de domnul Pahonţu. E ciudat”, a afirmat deputatul USR.

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se va reuni marţi, la ora 14,00, pentru un vot asupra hotărârii de înfiinţare a Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea activităţilor directorului SPP, Lucian Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis joi convocarea pentru săptămâna viitoare a plenului comun, pe ordinea de zi aflându-se înfiinţarea Comisiei de anchetă privind activitatea directorului SPP.

Citeşte şi: Plenul comun se reuneşte marţi pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă privind activitatea directorului SPP

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Sfatul zilei de duminică, 11 mai 2025. Fecioara trebuie să se concentreze pe prezent
Capital.ro
România a pierdut o mare actriță. A strălucit asemeni soarelui în teatru și în film. Faima ei a trecut granițele
Playtech.ro
Ninsori în România în luna mai. Colțul țării unde stratul de zăpadă a ajuns la 10 centimetri deja
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
Bomba despre originea COVID-19. Studiul exploziv care zdruncină teoria Chinei și rescrie începutul pandemiei
wowbiz.ro
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
George Simion a plecat din țară. Unde a ajuns liderul AUR
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Opt persoane, printre care șase copii, au fost implicate într-un accident rutier grav în Suceava. Autoritățile au intervenit de urgență
Cancan.ro
ZODIA care își va găsi sufletul-pereche în luna mai 2025. Mihai Voropchievici: 'Fii deschis iubirii!'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu pomi în curte. Trebuie să anunți primăria cu 48 de ore înainte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
VIDEO Cine e, de fapt, Papa Leon al XIV-lea. Papa Francisc a făcut dezvăluiri despre el: "Este foarte calm, dar..."
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Pensionarii pierd 1.350 lei de la stat. Banii care nu se mai dau în 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
”Străinii mi-au dezvăluit traumele de familie” – ce se întâmplă într-o ședință de constelații familiale