Nu poţi intra la facultate fără bac, au decis deputaţii

Camera Deputaţilor a respins, marţi, proiectul de lege al fostului ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu (PSD) care propunea ca elevii cu media de absolvire peste 7.00, dar care nu au promovat examenul de bacalaureat, să poată urma un an pregătitor într-o universitate, transmite Mediafax.
Romania TV
22 nov. 2011, 14:59
Nu poţi intra la facultate fără bac, au decis deputaţii

Potrivit proiectului iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD, printre care Ecaterina Andronescu, elevilor care nu au absolvit examenul de bacalaureat li se permitea să urmeze un an pregătitor, finanţat parţial de stat, într-o universitate.

Iniţiatorii au considerat că elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat, dar au media de absolvire peste şapte ar putea să studieze, un an pregătitor, la universităţi. Pe parcursul acestui an, statul trebuia să fie obligat să-i susţină financiar pe cei aflaţi într-o astfel de situaţie, „cel puţin la nivelul ajutorului de şomaj”, conform proiectului.

Proiectul va merge la Senat, care este for decizional.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, săptămâna trecută, prelungirea termenului de dezbatere pentru acest proiect pentru a se evita adoptarea lui tacită.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Ce adversari ar putea avea Universitatea Cluj în UEFA Europa League. Când joacă de fapt, primul meci
Capital.ro
Călin Georgescu face dezvăluiri despre eliminarea sa din cursa prezidențială: Au făcut din Țara Românească o peșteră de tâlhari
Playtech.ro
Înscrierile la Grădinița de Vară și Școala de Vară 2026 în Sectorul 3 încep pe 25 mai. Lista grădinițelor și condițiile pentru părinți
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Trafic îngreunat pe Autostrada A3, pe sensul de mers spre București, în urma unui impact violent între trei mașini
iamsport.ro
Fostul jucător al Stelei, dezlănțuit: ”Felicitări, CSU Craiova, pentru primul titlu din istoria de 13 ani! Balaci și Oblemenco nu au jucat nicio secundă la acest club”
MediaFlux
Horoscop 18 mai. Oportunități financiare mari și progrese în relații importante pentru viitor. Zodiile care dau lovitura
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi