CSM sesizează Inspecţia Judiciară privind declaraţiile lui Ponta, Antonescu şi Iliescu

Consiliul Superior al Magistraturii a cerut Inspecţiei Judiciare să verifice dacă declaraţiile lui Crin Antonescu, Victor Ponta şi Ion Iliescu referitoare la anchetele începute de procurorii DNA privind modul de desfăşurare a referendumului nu constituie încălcări ale independenţei justiţiei.
Romania TV
16 aug. 2012, 08:55
CSM sesizează Inspecţia Judiciară privind declaraţiile lui Ponta, Antonescu şi Iliescu

„Sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, intervenţiile publice ale acestora în calitate de reprezentant la vârf a autorităţii de stat – în cazurile domnilor Crin Antonescu şi Victor Ponta şi de lider politic cu influenţă şi aderenţă în rândul societăţii – în cazul domnului Ion Iliescu, prin susţineri şi declaraţii nepermise într-un stat democratic şi cu ignorarea profundă a principiilor constituţionale ale separaţiei puterilor în stat”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Consiliul apreciază că declaraţiile celor trei sunt de natură să intimideze procurorii care verifică plângerile penale depuse în legătură cu referendumul din 29 iulie. „Elemente din discursul public al acestora prezintă un potenţialul de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului, fără precedent în istoria post-decembristă a României”, se arată în comunicatul citat.

„Conducerea CSM a hotarât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări în ceea ce priveşte posibila afectare a independenţei justiţiei şi a principiilor statului de drept, ca urmare a declaraţiilor acestora care vizează cercetările penale efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  în legătură cu  modalitatea de organizare şi desfăşurare a referendumului din data de 29 iulie 2012”, anunţă Consiliul.

Într-un apel făcut la adresa CSM, Procurorului General şi ministrului Justiţiei, preşedintele interimar Crin Antonescu a cerut să fie clarificate acţiunile procurorilor care au declanşat anchetarea celor care au votat la referendumului din 29 iulie. Într-o conferinţă de presă susţinută la Cotroceni, Antonescu a catalogat acţiunea procurorilor drept „un lucru inacceptabil”.

Crin Antonescu i-a cerut procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să ofere public explicaţii legate de scopul, mijloacele şi natura cercetărilor pe care procurorii le fac „masiv” în ultimele zile în legătură cu desfăşurarea referendumului.

„Având în vedere amploarea lor (a cercetărilor, n.r.), având în vedere modalităţile fără precendent – pentru că cel puţin din cât cunoaştem istoria României, de la colectivizarea forţată din anii 50 un asemenea desant de procurori din poartă în poartă în satele româneşti nu s-a mai cunoscut – având în vedere faptul că acelaşi Parchet, cu aceiaşi conducători, cu prilejul altor alegeri, altor plângeri formulate în legătură cu posibile fraude electorale nu a acţionat aprope deloc nicidecum în asemenea proporţii, cred că e necesar, şi cer pe această cale Procurorului General al republicii, să ofere explicaţii publice în legătură cu natura, cu mijloacele şi cu scopul acestor cercetări”, a spus Antonescu.

Preşedintele interimar a menţionat că nu are îndoieli asupra acoperirii legale a acţiunilor procurorilor, dar: „Nu ştiu în ce măsură ceea ce mulţi dintre noi, care nu suntem jurişti, ştiam – că, de exemplu, mărturia cu jurământ, cu Sfânta Scriptură, se depune în faţa instanţei judecătoreşti s-a modificat şi se depune şi în faţa procurorilor”.

Totodată, Antonescu i-a solicitat preşedintelui CSM să convoace o şedinţă a acestui for pe tema cercetărilor. „Îi cer public preşedintei CSM să convoace o şedinţă a acestui for, în care să discutăm şi să ne lămurim asupra acestor aspecte, prilej cu care s-ar putea discuta şi situaţia ministrului de la justiţie. Ţara are nevoie de un ministru stabil la justiţie, trebuie să se întâmple cât mai repede”, a spus Antonescu.

Tot miercuri, Victor Ponta a precizat că luni va participa la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul căreia va cere, pe lângă detaşarea judecătorului Mona Pivniceru ca ministru al Justiţiei, şi explicaţii de la procurorul general Laura Codruţa Kovesi cu privire la ancheta desfăşurată de procurori în ţară, unde „se duc prin casele oamenilor de la ţară şi îi întreabă ce au votat”.”S-a mai întâmplat aşa ceva în 1946, când n-au votat românii cum se aştepta puterea de atunci, iar doamna Kovesi are obligaţia să explice în faţa CSM de ce se întâmplă asemenea lucruri. Sigur, ar fi în interesul întregii ţări ca doamna Kovesi să iasă şi mâine, şi în seara asta, pentru că oamenii de la colectivizare, din ’46, din 1987, n-au mai trăit aşa ceva, să fie 8,5 milioane de români care stau acasă şi aşteaptă să le vină un procuror la uşă şi să-i întrebe de ce au votat. Această anchetă are un singur efect: de a intimida şi de a-i speria pe oameni. Nici măcar nu poţi să strângi probe pentru că din punct de vedere legal nici n-ai voie să-l întrebi pe om dacă a votat şi cu cine. Este o metodă care s-a mai folosit de către comunişti. Când regimul Băsescu va fi schimbat, abia atunci vom putea spune că în sfârşit s-a terminat cu comunismul în România.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a scris, pe blogul său, că nu aştepta ca, după revoluţia din 1989, să asiste la manifestări „de un primitivism feroce” în care procurorii îi interoghează pe oamenii de la sate dacă au votat sau nu la referendum. Iliescu susţine că aceste comportament este de esenţă fascistă, iar Parlamentul ar trebuie „să cheme la ordine” conducerea Parchetului General.

„Nu credeam ca, după Revoluţia din Decembrie 1989, îmi va fi dat să asist la asemenea manifestări de un primitivism feroce – haite de procurori care dau năvală peste oameni în case, în mediul rural, pentru a-i chestiona dacă au fost la vot pentru referendum. În ce lume trăim?!!! De unde au răsărit asemenea specimene, venite parcă din grote primitive? Dar, mai ales, cine i-a trimis într-o asemenea misiune, de esenţă fascistă?”, scrie Iliescu pe blogul său, într-o postare intitulată „Despre procuratură şi rolul său”.

Invocând articolul din Constituţie care stipulează că „Ministerul Public reprezintă interese generale ale societății şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, Iliescu susţine că procurorii DNA care au chemat alegători la audieri au intimidat de fapt pe cei care şi-au exercitat dreptul cetăţenesc de a vota.

Parchetul General este socotit primul vinovat pentru această situaţie. „Dintr-un instrument de apărare a democraţiei şi a libertăţilor cetăţeneşti, riscă să se transforme într-un instrument de reprimare a libertăţilor, pus în slujba unor interese înguste, în cazul de faţă – în slujba unui om cu tendinţe autoritare, care a pierdut sprijinul şi încrederea cetățenilor”, afirmă fostul şef al statului.

Situaţia ar trebui remediată de către forul legislativ. „Parlamentul, ca ‘organ reprezentativ suprem al poporului român’ este dator să intervină energic şi să cheme la ordine conducerea Parchetului General pentru abuzurile săvârşite, să o determine să-şi respecte atributele conferite de Constituţie”, susţine Iliescu.

DailyBusiness
Români jefuiți în Turcia, la un hotel de lux, în 2025. S-au furat banii din seif și înlocuiți cu bancnote false
Spynews
”Dumnezeule, ce ne-ai dat să trăim!”. Alina Marymar, șocată! Are legătură cu nepotul ei decedat, Lucas. Mulți nu cred că e o coincidență
Bzi.ro
Carmen Negoiță, goală pe internet! „Cea mai apreciată poză!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Primarul Chișinăului, spionul Rusiei? Cum ar fi putut Ion Ceban să ofere Moscovei informații esențiale din inima politicii românești. Întâlniri neașteptate la București
Capital.ro
Zi mare pentru familia Băsescu! Elena Băsescu e în culmea fericirii: Într-o clipă, viața se întâmplă (FOTO)
Playtech.ro
Cât costă o sticlă de apă românească în Los Angeles? Preţul i-a uimit pe turiştii români: „Mă apuc şi eu de vândut”
Adevarul
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
wowbiz.ro
Un nepalez a fost găsit în stare de inconștiență la marginea unui drum din Vaslui! Străinul a fost salvat la timp de un jandarm aflat în timpul liber
Economica.net
VIDEO Autostrada Bucureştiului - Se ridică podul peste lacul Cernica
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
S-au scumpit rovinieta și taxa de pod de la Fetești de la 1 septembrie 2025. Cât trebuie să plătească șoferii
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu s-a întors în România! Cu cine a fost surprinsă vedeta, după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
”Ăsta e el, la fundulețul domnului Șucu!”. Făcut praf de apropiatul patronului Rapidului, Prunea a venit cu o replică dezlănțuită: ”Spală-te cu el pe cap”
MediaFlux
Când va fi lansat Programul Rabla pentru persoane fizice. Anunțul de ultimă oră al AFM
stirilekanald.ro
VIDEO Cutremur de 6 grade cu peste 800 de morți. Alte sute de oameni, dați dispăruți și căutați sub dărâmături
Acesta este cauza pentru care femeile își pierd dorința: 4 motive cheie!