Institutul Elie Wiesel cere autorităţilor să ia măsuri privind interzicerea organizaţiilor şi faptelor cu caracter fascist

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” protestează faţă de orice formă de cult public sau încercare de reabilitare a celor condamnaţi pentru genocid sau crime de război. În weekend, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania au organizat la Oradea un eveniment comemorativ cu caracter public dedicat lui Albert Wass, persoană condamnată printr-o sentinţă definitivă pentru crime de război.
Romania TV
20 feb. 2018, 07:50
Institutul Elie Wiesel cere autorităţilor să ia măsuri privind interzicerea organizaţiilor şi faptelor cu caracter fascist

Reprezentanţii institutului cer autorităţilor statului cu atribuţii în astfel de cazuri să ia măsurile legale care sunt impuse de lege, conform OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, potrivit unui comunicat citat de News.ro.

„Reamintim că în România, în ciuda unei legislaţii care interzice acest lucru, încă există nume de străzi, de entităţi juridice (publice sau private) şi monumente aflate pe spaţiul public care poartă numele sau sunt dedicate unor persoane condamnate pentru crime de război sau infracţiuni contra umanităţii”.

În plus, ei atrag atenţia asupra derapajelor grave care pot exista în urma tratării „cu lejeritate” a manifestărilor de gen.

„Chiar dacă din România lipsesc evenimentele de comemorare a figurilor reprezentative ale extremei drepte de amploarea celui care a avut loc în Bulgaria weekendul trecut sau declaraţiile care relativizează tragedia evreilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial venite din partea unor înalţi demnitari, aşa cum recent s-a întâmplat cu premierul Poloniei, considerăm că tratarea cu lejeritate a manifestărilor precum evenimentul de la Oradea pot duce la derapaje mai grave”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Cifrele nu mint: cum a afectat gazonul sintetic din Finlanda jocul Universității Craiova
Capital.ro
Prețul petrolului a scăzut puternic după semnalele privind un acord în Strâmtoarea Hormuz. Investitorii urmăresc negocierile dintre Iran, statele din Golf și SUA
Playtech.ro
Camerele inteligente trimit amenzi automat. Abaterile pe care le pot detecta fără să te oprească poliția
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Decizie privind cartea de identitate electronică. Guvernul a stabilit ce pot face românii care nu au actul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România