ÎPS Teodosie, un nou dosar penal pentru mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Reacţia Arhiepiscopiei: Suntem surprinşi

Procurorii DNA Constanța au deschis un nou dosar în care îl cercetează pe ÎPS Teodosie Snagoveanul, arhiepiscopul Tomisului, pentru mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Arhiepiscopia Tomisului s-a declarat "surprinsă" de evoluţia dosarului.
Romania TV
21 feb. 2018, 12:53
ÎPS Teodosie, un nou dosar penal pentru mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Reacţia Arhiepiscopiei: Suntem surprinşi

UPDATE Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată, după ce ar fi formulat denunţuri false împotriva unor subordonaţi, se arată într-un comunicat de presă al DNA

COMUNICAT DNA

Procurorii au dispus au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții: 

PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunilor de: 
-inducerea în eroare a organelor judiciare, 
-mărturie mincinoasă, 
-abuz în serviciu în formă continuată, 

POALELUNGI NECULAI, angajat al persoanei juridice de interes public Arhiepiscopia Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-inducerea în eroare a organelor judiciare, 
-mărturie mincinoasă, 
-fals intelectual, 
-favorizarea făptuitorului, 

STOICHIN CIPRIAN, consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: 

La data de 03 februarie 2017, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, și alte persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea unor infracțiuni care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în dauna A.P.I.A. în valoare de 1.392.964 lei. (comunicat nr. 128/VIII/3 din 3 februarie 2017).

În acest context, la data de 10 octombrie 2017, în încercarea de a-și crea o situație favorabilă în cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penală menționată mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA – Serviciul teritorial Constanța un denunț prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) și două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016.

Concret în cuprinsul sesizării, suspectul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără știrea sa și cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajați, ar fi cerut și primit fonduri europene pentru o suprafață de 350 ha aparținând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terțe societăți și persoane, a unor suprafețe de teren deținute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locații). În susținerea celor de mai sus, suspectul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul suspectului Poalelungi Neculai, a dat declarații și a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susținut vinovăția persoanelor respective.

În perioada noiembrie – decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele meționate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de suspectul Stoichin Ciprian, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajați din funcțiile deținute în cadrul Arhiepiscopiei și suspendarea drepturilor salariale conferite acestora.

Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție

Reacţia Arhiepiscopiei Tomisului: Suntem surprinşi de evoluția unui dosar penal

Urmare a chemării IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, astăzi la DNA Constanța, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:

În luna octombrie a anului trecut,  Arhiepiscopia Tomisului a depus o plângere penală la DNA Constanța cu referire la presupuse fapte de natură penală săvârșite de către doi angajați ai instituției, preot Ștefan Aurelian (consilier agricol) și preot Brăescu Emil-Cosmin (inspector), împreună cu alte persoane fizice și juridice din afara Arhiepiscopiei, în cadrul activității agricole desfășurate în Eparhie.  

În mod surprinzător,  acest demers a fost interpretat de către procurori ca fiind ilegal, motiv pentru care, astăzi, s-a adus la cunoștință calitatea de suspect pentru IPS Teodosie,  Arhiepiscopul Tomisului,  preot Poalelungi Neculai (șef compartiment audit) și preot Stoichin Ciprian (consilier administrativ bisericesc).

Menționăm că, anterior, urmare a acestei plângeri, DNA Constanța a început urmărirea penală „in rem” și apoi a continuat urmărirea penală față de Brăescu Emil (atașăm documentele), ceea ce atestă că faptele erau reale, urmând ca procurorul să stabilească implicarea celor reclamați în săvârșirea faptelor.

Apreciem că dacă Arhiepiscopia Tomisului nu ar fi reclamat de îndată ce a luat la cunoștință despre asemenea fapte, exista posibilitatea de a fi pusă sub acuzare pentru fapte pe care nu le-a săvârșit, dar le-ar fi tăinuit.

_________

ÎPS Teodosie Snagoveanul, arhiepiscopul Tomisului, s-a prezentat miercuri la DNA Constanţa, într-un nou dosar, în care ar avea calitatea de denunţător, potrivit Replica Online, care citează surse neoficiale. 

ÎPS Teodosie nu a făcut declaraţii nici la intrarea în sediul DNA, nici la ieşire. Potrivit site-ului citat, prelatul nu a dat declaraţii în faţaprocurorilor, cerând o amânare, pentru a putea fi asistat de un avocat.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ion Țiriac, succes uriaș în afaceri. A dat lovitura cu un contract încheiat cu cel mai mare operator de rețele de distribuție a energiei electrice din România
Capital.ro
Lege la bloc în toată România. Gestul care atrage sancțiuni de 500 de lei. Interdicție în toate zonele comune
Playtech.ro
De ce capacul rezervorului este legat cu un șnur de mașină. Nu este doar ca să nu-l pierzi
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Patru zodii dau lovitura până la final de iulie 2026. Norocul este de partea lor la mijlocul verii!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România