Bugetul Capitalei, adoptat de CGMB. Care sunt cheltuielile prevăzute pentru Municipiul Bucureşti

Consiliul General al Capitalei a adoptat, joi, proiectul de buget al Municipiului Bucureşti pe anul 2018, care prevede cheltuieli de 6,2 miliarde lei şi venituri totale de 5,7 miliarde, completate cu excedentul din anii precedenţi, în sumă de 560 milioane lei.
Iulian Tudor
22 feb. 2018, 13:02
Bugetul Capitalei, adoptat de CGMB. Care sunt cheltuielile prevăzute pentru Municipiul Bucureşti

Proiectul a fost aprobat cu 32 de voturi ‘pentru’ şi 17 ‘împotrivă’.

Conform raportului de specialitate, veniturile totale au fost prognozate la 5,7 miliarde lei, dintre care: venituri proprii în sumă de 4,4 miliarde lei (reprezentând 77,52%), subvenţii de la alte bugete (11,6%), sume primite de la Uniunea Europeană şi fond de coeziune (10,44%).

Totalul cheltuielilor ar urma să fie 6,2 miliarde lei, echilibrat prin venituri de 5,7 miliarde lei şi utilizarea excedentului din anii precedenţi în sumă de 560 milioane lei.

Pentru secţiunea de funcţionare sunt alocaţi peste 3,9 miliarde lei (63,56% din totalul cheltuielilor), iar pentru secţiunea de dezvoltare sunt prevăzuţi peste 2,2 miliarde lei (36,44%)

Cheltuielile de personal ar urma să fie de 377 milioane lei (reprezentând 6,02% din buget), iar subvenţiile pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif vor fi de 878 milioane lei (reprezentând 14,01%), dintre care 397 milioane lei pentru RADET şi 481 milioane lei pentru RATB, până la reorganizarea celor două entităţi.

Investiţiile RADET vor reprezenta 76 milioane lei, iar ale RATB vor fi de 201 milioane lei.

Pentru proiectele FEN (fonduri externe nerambursabile) postaderare sunt prevăzute 24 milioane lei (Piaţa Sudului, Arcul de Triumf, circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei, soluţii antipraf în Bucureşti).

Pentru proiectele cu finanţare FEN 2014-2020 vor fi alocaţi 255 milioane lei (finalizarea staţiei de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa, etapa II).

Rambursările de credite vor reprezenta 643 milioane lei (10,26% din buget).

Primarul general, Gabriela Firea, care a luat cuvântul în debutul şedinţei, a arătat că peste 110 de milioane de euro (8% din total buget) sunt destinaţi investiţiilor în sănătate.

„Anul acesta, propunem alocarea, pentru cele 19 spitale administrate de Primăria Capitalei, a sumei record de peste 111 milioane de euro”, a arătat edilul general. Comparativ cu bugetele anilor 2016 şi 2017 pentru spitale (43.960.000 euro şi, respectiv, 53.428.000 euro), bugetul anului 2018 este aproape dublu, reiese dintr-un comunicat transmis de Primăria Municipiului Bucureşti.

În buget au mai fost prevăzute sume pentru finalizarea sau demararea lucărilor de reabilitare, extindere sau modernizare a unor unităţi medicale, precum şi pentru dotarea spitalelor cu echipamente şi aparatură medicală (peste 40 milioane euro). De asemenea, circa 10 milioane de euro sunt destinaţi achiziţiei a 106 ambulanţe, care vor fi date în administrarea SABIF.

Gabriela Firea a mai anunţat că au fost alocaţi bani în buget pentru Centrul de Excelenţă în Oncologia Pediatrică, ce va fi amenajat în vechea clădire a Spitalului Gomoiu, disponibilizată prin relocarea activităţii spitalului în noul corp de clădire, după ce aceasta va fi consolidată şi modernizată.

Conform edilului general, se vor aloca, de asemenea, peste 230 milioane de euro (17% din buget) pentru lucrări care vor genera diminuarea aglomeraţiei în trafic, dar şi pentru dotări, investiţii şi subvenţii destinate transportului public în comun.

Firea a mai arătat că în 2018 va începe un amplu program de amenajare şi construire de parcări (Park and Ride Cora Pantelimon, cu o capacitate de 500 de locuri; parcare subterană Şoseaua Iancului, cu o capacitate de 200 de locuri; parcări publice subterane: Sala Palatului (Nord), Piaţa Constituţiei, Piaţa Alexandru Lahovari, Gara de Nord, Edgar Quinet, Piaţa Dorobanţi; şapte parcări supraterane rezidenţiale).

Primarul general a mai precizat că vor fi alocaţi 56 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea sistemului rutier, semaforizare inteligentă şi managementul traficului (20 intersecţii noi semaforizate şi 100 intersecţii integrate în sistemul de management al traficului, aplicaţie de Smart Parking, în valoare de cinci milioane de euro).

Pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic sunt prevăzuţi 10 milioane de euro

„Aceste fonduri vor fi utilizate pentru continuarea lucrărilor la cele patru imobile aflate în execuţie, pentru lucrările la alte 29 de imobile la care lucrările vor începe în perioada următoare, dar şi pentru proiectele tehnice pentru alte 29 de imobile şi expertizarea altor 24 de imobile”, a spus Firea.

Totodată, Primăria Capitalei îşi propune ca anul acesta să demareze construirea a şapte ansambluri de locuinţe sociale şi pentru tineri, iar aproximativ 15 milioane de euro au fost destinaţi achiziţionării de pe piaţa liberă a unui număr de 300 de unităţi locative (apartamente cu 1, 2 sau 3 camere) cu destinaţia de locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale care lucrează în unităţile medicale ale Municipalităţii.

Bugetul propus pentru asistenţă socială şi stimulente reprezintă aproape 113 milioane euro. Din această sumă, DGASMB a alocat anul acesta, pentru plata stimulentelor, aproape 84 de milioane de euro, iar Centrul de Tineret a alocat încă trei milioane de euro ca stimulente financiare pentru constituirea familiilor.

DailyBusiness
Cum arată interiorul casei construite de Adela Popescu și Radu Vâlcan la țară. Actrița, încântată de rezultat
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum a ajuns în faliment afacerea senatorului exclus de Diana Șoșoacă, pe care aceasta l-a numit „scursură trădătoare”. Dorin Petrea a împrumutat firma cu sume uriașe
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță a țării. Ne-a părăsit mult prea devreme. Odihnește-te în pace!
Playtech.ro
Accident cumplit pe Valea Oltului: 7 persoane implicate, un copil de 3 ani a murit, iar 6 au ajuns la spital
Adevarul
Migrația, noul pariu electoral al AUR, după modelul partidelor suveraniste din Vest
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Crimă la metrou! O tânără de 23 de ani a fost înjunghiată din senin și a murit pe loc: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Protest național pe 8 septembrie! Sindicaliștii din educație cer boicotarea noului an școlar
Cancan.ro
De nerecunoscut! Cum arată Kate Middleton după tratamentul oncologic
iamsport.ro
Mircea Lucescu a răbufnit: ”Piața e invadată de produse străine, noi ce mai avem?”
MediaFlux
Bulgaria ia fața României! Gigantul european Rheinmetall va produce proiectile și praf de pușcă de 1 miliard de euro în țara vecină
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Trecem mai devreme la ora de iarnă în 2025. Data la care se dă ceasul înapoi