Creşteri de impozite şi taxe locale în Bucureşti, din 2019, prevăzute într-un proiect de hotărâre

Mai multe taxe şi impozite locale în municipiul Bucureşti ar urma să crească începând cu anul 2019, conform unui proiect supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Generale a Capitalei, anunţă Agerpres.
Romania TV
26 feb. 2018, 08:24
Creşteri de impozite şi taxe locale în Bucureşti, din 2019, prevăzute într-un proiect de hotărâre

În expunerea de motive sunt invocate prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, conform cărora, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, sumele se indexează anual, până la data de 30 aprilie, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Conform datelor INS, rata anuală a inflaţiei (în decembrie 2017) a fost de 3,3%.

De asemenea, în expunerea de motive este menţionat art. 489 din Legea nr. 227/2015, potrivit căruia autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în Titlul IX, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi în funcţie de necesităţile bugetare locale.

Proiectul prevede şi pentru 2019 o bonificaţie de 10% pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie, a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorate de către contribuabilii persoane fizice pentru întregul an.

Astfel, pentru terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în Registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitele ar urma să crească în felul următor: zona A – de la 10.353 lei/ha în prezent la 10.695 lei/ha, conform proiectului, pentru zona B – de la 8.597 lei/ha la 8.881 lei/ha, pentru zona C – de la 6.499 lei/ha la 6.713 lei/ha, pentru zona D – de la 4.447 lei/ha la 4.594 lei/ha.

În ce priveşte terenurile amplasate în extravilan, taxele vor creşte după cum urmează: pentru terenurile cu construcţii – de la 27 lei/ha la 28 lei/ha, pentru teren arabil – de la 46 lei/ha la 48 lei/ha, pentru păşune – de la 24 lei/ha la 25 lei/ha.

Pentru vehiculele fără capacitate cilindrică evidenţiată, impozitul va creşte de la 100 lei/an la 103 lei/an.

Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare ar urma să fie majorată de la 17 la 18 lei, iar cea pentru eliberarea atestatului de producător, respectiv pentru eliberarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol de la 69 de lei la 71 de lei.

De asemenea, ar urma să fie majorată taxa pentru eliberarea/ vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii înregistrate în grupele CAEN 561 – Restaurante (de la 3.000 la 3.099 lei pentru suprafeţe de până la 500 mp şi de la 4.000 lei la 4.132 lei pentru suprafeţe mai mari de 500 mp).

Sunt prevăzute creşteri şi în ce priveşte taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru filmare – de la 2.205 lei/zi/locaţie la 2.278 lei pentru film scurt sau lungmetraj şi de la 2.730 lei/zi/filmare la 2.820 pentru videoclipuri cu caracter publicitar.

Ar urma să fie majorate şi taxa privind accesul şi circulaţia în zona A sau B a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri şi a utilajelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de cinci tone (de exemplu, în zona A, pentru maşini între 5 – 7,5 tone, taxa creşte de la 231 lei/zi la 239 lei/zi, iar pentru maşini între 7,5 – 12,5 tone creşte de la 452 lei/zi la 467 lei/zi).

Taxa pentru înregistrarea vehiculelor care nu necesită obligativitatea înmatriculării ar urma să fie de 310 lei, faţă de 300 de lei în prezent.

Taxa pentru organizarea şi desfăşurarea jocurilor de artificii este prevăzută la 325 lei/minut, faţă de 315 lei/minut în prezent.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Sfârșit tragic! Puștiul care l-a jefuit pe Donnarumma și-a pus capăt zilelor în închisoare la doar 21 de ani
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
70 sau 50 de km/h: care este viteza corectă în localităţi. Excepţiile din lege
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Marco, tânărul de 18 ani care s-a stins subit după un majorat. Familia se pregătește să-l conducă pe ultimul drum: „Zbor lin spre îngeri!”
iamsport.ro
Fostul concurent de la Survivor îl face praf pe Cătălin Moroșanu: ”Mințea foarte mult ca să mai ciugulească un salariu! Am fost cel mai dezamăgit de el, îl admiram”
MediaFlux
Bani în plus la pensie și în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole dă vestea pensionarilor
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde