Anunţ important despre alocaţiile copiilor. Ce s-a întâmplat în luna ianuarie

Alocaţiile de stat pentru copii plătite în ianuarie 2018 au totalizat 353,798 milioane de lei, suma medie fiind de 96,79 lei/beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Alina Costache
26 feb. 2018, 13:25
Anunţ important despre alocaţiile copiilor. Ce s-a întâmplat în luna ianuarie

În prima lună a acestui an, peste 3,655 milioane de copii au beneficiat de acest ajutor social. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti – 322.127 şi în judeţele Iaşi – 179.123, Suceava – 139.015 şi Bacău – 132.065.

La finele lunii ianuarie, erau suspendaţi de la plată 145.768 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti – 10.384, Iaşi – 7.838, Suceava – 7.450 şi Timiş – 6.135.

În plus, în perioada menţionată au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc) în contul acestui beneficiu în sumă de 13,242 milioane lei.

Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările realizate anterior lunii iunie 2015, a prevăzut că, pentru copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului care este încadrat într-un grad de handicap, alocaţia de stat se acordă în cuantum de 200 lei/lună/copil. Începând din iunie 2015, conform Legii nr. 125/2015 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cuantumul alocaţiei pentru copiii care nu au un handicap şi au vârsta mai mare de 2 ani a devenit 84 lei, iar cuantumul alocaţiei de stat pentru copilul încadrat într-un grad de handicap a devenit 200 lei. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT