Adrian Severin, eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, luni, cererea de liberare condiţionată pentru fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat în 2016 la 4 ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Decizia este definitivă.    
Romania TV
28 feb. 2018, 13:54
Adrian Severin, eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

Fostul europarlamentar Adrian Severin a fost eliberat. Pe 22 ianuarie, Judecătoria Sectorului 5 a admis cererea de eliberare a lui Adrian Severin, însă procurorii au atacat hotărârea.

La termenul de atunci, Severin a spus că a executat pedeapsa cu demnitate şi nu a cerut zile câştig, deşi a scris numeroase lucrări ştiinţifice, invocând şi probleme de sănătate.

Adrian Severin, fost europarlamentar şi fost ministru de Externe, a fost condamnat de Curtea Supremă, în luna noiembrie a anului 2016, la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită, decizia fiind definitivă.

Adrian Severin este acuzat că în perioada decembrie 2010 – martie 2011 a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la „Sunday Times”.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Mergi pe jos 30 de minute pe zi și Ministerul Sănătății te premiază! Un fost campion olimpic a realizat un program revoluționar într-una din țările cu cea mai mare obezitate din lume
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 8 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină în România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Un șezlong în România a ajuns să coste mai mult decât în Grecia. Cât ajunge să plătească o familie la plajă
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Horoscop 8 iulie: Energia zilei aduce schimbări, claritate și noi oportunități
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?