După valul de frig, urmează un val de scumpiri la alimente. Cu cât se va scumpi mâncarea în această primăvară

Alimentele se vor scumpi cu 6-8% în această primăvară, anticipează reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, pe baza datelor analizate. Energia electrică, gazele, comustibilii se scumpesc, deci influenţa lor în preţul final al produselor va creşte.
Romania TV
04 mart. 2018, 08:55
După valul de frig, urmează un val de scumpiri la alimente. Cu cât se va scumpi mâncarea în această primăvară

„Un nou val de scumpiri la alimente va lovi buzunarele românilor până la Paşte”, avertizează sindicatele din industria alimentară. Şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, a avut intervenţii în acelaşi sens la finele anului trecut. 

Datele comunicate de Institutul Naţional de Statistică arată că, în ianuarie 2018 fructele proaspete au avut preţuri cu peste 3% mai mari faţă de decembrie 2017, urmate de legume şi citrice. Conform INS, rata anuală a inflaţiei a urcat, în ianuarie 2018, la 4,3% de la 3,3% în decembrie, în timp ce produsele alimentare s-au scumpit, în medie, cu 3,79%, iar cele nealimentare cu 6,23%, faţă de perioada similară a anului trecut. În acest context, Banca Naţională a revizuit în creştere la 3,5% prognoza de inflaţie penstru sfârşitul lui 2018, după ce prognoza anterioară era pentru o inflaţie de 3,2%.

Mai mult, valul de frig polar care a măturat Europa în februarie a condus la consumuri record de energie (în Marea Britanie preţul gazelor s-a dublat, de exemplu).

Preţurile gazelor şi energiei electrice ”vor fi expuse unei volatilităţi mari, în conjuncţie cu valul de frig care se va întinde în nordul Europei şi în părţi din Europa Centrală. În timp ce cererea va scădea în primăvară, nu trebuie să uităm că venim dintr-un februarie friguros”, a spus Giacomo Masato, meteorolog la Marex Spectron, în Londra.

„Energia electrică este mai scumpă, la fel şi gazele. Mai mult, evoluţia cursului influenţează preţul materiilor prime din import. La toate acestea se adaugă transportul, mai scump din cauza combustibilului”, explică sindicaliştii.

Plecând de la aceste date, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară estimează un plus de 6-8% pentru alimente, în această primăvară, explicaţia fiind simplă: electricitatea, gazele, energia termică şi combustibilul reprezintă aproximativ 6% din costul final al unui produs alimentar.

„Într-o economie de piaţă, preţurile sunt dictate de cerere şi ofertă, iar atunci când vorbim de preţuri trebuie automat să vorbim de costuri – costuri de producţie, de materii prime etc”, arată reprezentanţii REWE România (care deţine în România lanţul ­Penny Market). Cu siguranţă, continuă aceştia, vom asista la o presiune pe zona preţurilor cauzată de o serie de factori precum creşterea accelerată a salariilor (relevantă pentru produsele de panificaţie), a costurilor cu utilităţile, a carburanţilor, a materiilor prime (în continuare ne confruntăm cu o producţie insuficientă pentru categoria de lactate şi brânzeturi), toate acestea legate de variaţia cursului de schimb. Și, în mod sigur, orice creştere de cost din lanţul de producţie-distribuţie afectează şi preţul final.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
Radiografia unui dezastru! România lui Gică Hagi, printre cele mai slabe echipe din Nations League. Ce spun cifrele
Capital.ro
Ce se întâmplă cu iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Informații noi despre decizia Apple
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu anii de pensie dacă ai fost șomer. Diferența dintre șomajul indemnizat și perioadele în care nu ai avut venituri
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Beneficiile menopauzei, confirmate de știință. Ce câștigă femeia după 50 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte