Marea Britanie va aplica o perioadă de tranziţie privind ieşirea din Uniunea Europeană

Marea Britanie este aproape de a conveni cu Bruxellesul termenii punerii în practică a unei perioade de tranziţie care va contribui la ieşirea fără probleme a ţării din Uniunea Europeană, relatează Reuters şi AFP.
Filip Stan
02 mart. 2018, 14:37
Marea Britanie va aplica o perioadă de tranziţie privind ieşirea din Uniunea Europeană

Într-un discurs extrem de aşteptat referitor la viziunea Londrei asupra viitoarei relaţii cu UE după Brexit, şefa executivului britanic a spus că perioada de tranziţie respectivă trebuie să fie limitată în timp şi că aceasta nu poate fi o soluţie permanentă.

Potrivit Theresei May, este nevoie de un echilibru în cadrul noilor relaţii dintre Londra şi Bruxelles după Brexit, adăugând că ‘niciuna dintre părţi nu va avea exact ceea ce doreşte’.

May a subliniat că există îngrijorări clare din partea Londrei faţă de proiectul tratatului privind retragerea Marii Britanii din UE, prezentat miercuri de Bruxelles şi care va fi dezbătut de Cei 27 înainte de a fi pus pe masa negocierilor cu Londra, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie speră să cadă de acord asupra acestui tratat în aproximativ opt luni. Proiectul tratatului se bazează pe acordurile interimare convenite în decembrie de cele două părţi şi pe poziţiile UE pe care Londra încă nu le-a acceptat.

Premierul britanic a menţionat că Curtea de Justiţie a UE (CJUE) nu va putea fi ultimul arbitru după Brexit, dar deciziile acestei instanţe vor continua să afecteze Marea Britanie. Totuşi, Theresa May a precizat că tratatele UE nu se vor aplica în Marea Britanie după ieşirea acesteia din blocul comunitar.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cristi Borcea anunță o mare catastrofă pentru România. A investit 35 de milioane de euro, iar acum regretă
Capital.ro
Doliu în România! A murit un fost antrenor al naţionalei şi al echipei Steaua Bucureşti. Lasă în urmă o moştenire impresionantă
Playtech.ro
Cât câștigă un farmacist la Farmacia Tei în 2026. Rețeaua se extinde și caută personal
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Rusia, pregătită să atace NATO până în 2029. Informații de la vârful armatei germane
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi