Ministrul Educaţiei a solicitat CNATDCU stabilirea unor standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, le-a solicitat, vineri, membrilor Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) stabilirea, într-un timp cât mai scurt, a unor standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor.
Alina Costache
02 mart. 2018, 20:02
Ministrul Educaţiei a solicitat CNATDCU stabilirea unor standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor

Potrivit unui comunicat remis de MEN, Popa le-a reamintit celor prezenţi la şedinţa CNATDCU că aşteptările comunităţii academice privind acest organism sunt foarte mari, membrii acestuia fiind cei de la care se aşteaptă, înainte de toate, stabilirea liniilor directoare ale învăţământului superior românesc.

„În acest context, solicitările exprese ale ministrului adresate membrilor CNATDCU sunt: analizarea şi identificarea posibilităţilor de armonizare a standardelor de calitate în învăţământul superior, fără scăderea acestora; stabilirea, într-un timp cât mai scurt, a unor standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor; conştientizarea importanţei rolului CNATDCU, conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi Regulamentului de organizare şi funcţionare, în ceea ce priveşte desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea poziţiilor de conferenţiari şi profesori din universităţi, precum şi în respectarea eticii şi deontologiei în cercetare (şcoli doctorale). Pornind de la acest deziderat, ministrul Valentin Popa a anunţat membrii CNATDCU că vor efectua vizite de monitorizare şi control în universităţi, în echipe mixte, alături de funcţionari din cadrul Corpului de Control al ministrului”, se arată în comunicat.

De asemenea, ministrul Educaţiei i-a solicitat preşedintelui CNATDCU ca, în termen de o săptămână, să prezinte, împreună cu Direcţia Generală Inspecţie şi Control din cadrul MEN, o propunere de program pentru aceste activităţi de control, în care vor fi urmărite: verificarea modului în care s-au derulat concursurile pentru ocuparea poziţiilor de conferenţiar şi profesor universitar; îndeplinirea standardelor minimale pentru ocuparea acestor poziţii, pornind de la sesizările primite la MEN, dar şi prin sondaj/eşantionare; verificarea modului în care, în cadrul universităţilor/şcolilor doctorale, sunt respectate normele de etică, integritate şi deontologie profesională.

La constituirea comisiilor de control – doi reprezentanţi CNATDCU şi doi-trei reprezentanţi MEN – vor fi evitate incompatibilităţile, precizează sursa citată.

„Totodată, ministrul Valentin Popa a solicitat membrilor Consiliului General al CNATDCU o mai mare implicare, astfel încât să nu mai existe necorelări/disfuncţionalităţi în activitatea diverselor comisii CNATDCU, menţionând că sunt multe teze de doctorat amânate, dar şi sesizări de plagiat nesoluţionate”, a mai informat MEN.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Poți fi concediat dacă refuzi să lucrezi peste program? Ce spune legea și ce despăgubiri pot primi angajații
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT