Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului, pe ordinea de zi a Senatului

Senatul va dezbate şi vota, în şedinţa de luni, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, care actualizează conceptul de terorism şi completează prevederile referitoare la acest domeniu, potrivit ordinii de zi.
Romania TV
04 mart. 2018, 15:35
Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului, pe ordinea de zi a Senatului

Propunerea legislativă este asumată de parlamentarii membri sau foşti membri ai Comisiei SRI şi are ca motivare faptul că „evaluarea ameninţării teroriste la adresa României a evidenţiat o schimbare de paradigmă prin trecerea de la o ameninţare generică la una punctuală”.

Proiectul legislativ este iniţiat de parlamentarii liberali Ioan Chirteş, Marcel Vela şi Cezar Preda, de parlamentarii PSD – Adrian Ţuţuianu, Doina Federovici, Radu Babuş şi Horia Nasra, de deputatul ALDE – Marian Cucşa, şi de fostul senator UDMR, Verestóy Attila.

„Principalele surse de risc terorist la adresa securităţii României sunt de natură externă (…) Teritoriul naţional reprezintă preponderent un loc de tranzit sau de refugiu, aflat în atenţia străinilor originari din state ale Orientului Mijlociu extins şi Afganistan sau Pakistan”, se menţionează în expunerea de motive a propunerii legislative.

Proiectul vizează, în primul rând, actualizarea conceptului de terorism.

Astfel, potrivit definiţiei propuse, „terorismul reprezintă acele acţiuni, inacţiuni, precum şi ameninţări cu privire la acestea, care prezintă pericol public, afectează viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor, ansamblul relaţiilor sociale, factorii materiali, relaţiile internaţionale ale statelor, securitatea naţională sau internaţională, sunt motivate politic, religios sau ideologic”.

Scopurile acţiunilor teroriste definite de proiectul legislativ sunt: „intimidarea populaţiei sau a unui segment al acesteia, prin producerea unui puternic impact psihologic; constrângerea unei autorităţi publice ori organizaţii internaţionale să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act; destabilizarea gravă sau distrugerea structurilor politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale”.

Pe de altă parte, propunerea legislativă are în vedere responsabilizarea statului român pentru acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de măsurile întreprinse de autorităţile publice ce au responsabilităţi în gestionarea crizei teroriste, precum şi actualizarea responsabilităţilor ce revin autorităţilor publice, persoanelor juridice sau fizice de drept public şi privat.

Propunerea legislativă prevede ca, în cazul iminenţei sau producerii unui act terorist pe teritoriul ţării, la propunerea directorului SRI, CSAT să poată emite o hotărâre privind declararea situaţiei de criză teroristă.

În acest caz, se activează Centrul Naţional de Acţiune Antiteroristă, care este o structură interinstituţională, subordonată direct CSAT. Şeful CNAA se numeşte dintre prim-adjunctul sau adjuncţii directorului SRI, la propunerea directorului SRI, se specifică în propunerea legislativă.

În propunerea legislativă se stipulează expres că „autoritatea naţională în domeniul însoţitorilor înarmaţi la bordul aeronavelor şi schimbului de informaţii necesar în susţinerea activităţii acestora este SRI”, care „asigură dispunerea şi coordonarea însoţitorilor înarmaţi la bordul aeronavelor”.

Totodată, proiectul prevede incriminarea în mod expres a faptelor referitoare la participarea într-un grup în scopul comiterii de acte teroriste, dobândirea de pregătire în scopuri teroriste, deplasarea în străinătate în scopuri teroriste, finanţarea deplasării în străinătate în scopuri teroriste, organizarea sau facilitarea în orice alt mod a deplasării în străinătate în scopuri teroriste, precum şi terorismul în domeniul nuclear.

Propunerea legislativă prevede că „alarmarea fără un motiv întemeiat, prin orice mijloace, direct sau indirect, a organelor specilizate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la săvârşirea unui act de terorism constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 3 ani sau cu amendă”.

Potrivit unei ale prevederi a propunerii legislative, „accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

„Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 la 10 ani fapta de preluarea unui vehicul în scopul săvârşirii unor acte de terorism”, prevede un amendament adoptat de Comisia pentru apărare şi Comisia juridică a Senatului.

În cazul acestui proiect, Senatul este prima Cameră sesizată.

DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Cum au votat bogații României în turul I al alegerilor prezidențiale. Rezultatele înregistrate în zona de lux a Capitalei
Capital.ro
Doliu în presa din România. A murit un mare jurnalist. Dumnezeu să-l ierte!
Playtech.ro
Amendă de 1.500 de lei pentru românii care plantează pomi în dreptul casei. Când nu eşti sancţionat?
DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Adevarul
Când și cum a fost racolată jucătoarea de tenis Alexandra Iordache de mafia pariurilor. Fostul său antrenor a dat totul în vileag
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Serialul-fenomen care a schimbat lumea. Netflix a anunțat data lansării ultimului sezon. Video
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Ultima oră! Jean Vlădoiu a făcut infarct! În ce stare se află fostul jucător de la Dinamo și Steaua
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
El va fi președintele României! Avem rezultatele. Cine va câştiga finala pentru Cotroceni
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
MediaFlux
S-au mărit indemnizațiile pentru românii cu venituri mici! Vești bune de la stat în 2025
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Legendarul Skype a încetat oficial să funcționeze: cum să salvezi chat-urile și fișierele