Simulare Evaluare Naţională 2018 EDU.RO. Testarea, blocată în mai multe şcoli din judeţele Prahova şi Buzău

Simularea Evaluării Naţionale este blocată, luni, în mai multe şcoli din Prahova, fiind afectaţi peste 320 de elevi, care nu pot susţine testarea, după ce cadrele didactice au refuzat să participe la examinare. În Buzău, simularea este blocată la Liceul pentru Deficienţi de Vedere.
Filip Stan
05 mart. 2018, 09:13
Simulare Evaluare Naţională 2018 EDU.RO. Testarea, blocată în mai multe şcoli din judeţele Prahova şi Buzău

Simulare Evaluare Naţională 2018 EDU.RO. Testarea, blocată în mai multe şcoli din judeţele Prahova şi Buzău. Şeful Inspectoratului Judeţean Şcolar Prahova, Nicolae Angelescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că simularea Evaluării Naţionale este blocată, luni, în şase şcoli din judeţ, în condiţiile în care profesorii au ales să boicoteze testarea.

Subiecte romana simulare 2018 Română. Barem romana la Evaluarea Naţională 2018, conform EDU.RO

„Sunt şase şcoli şi licee în total, din ce am fost informaţi. Nu au descărcat fişierele. Este un fel de protest. Cadrele didactice au semnat că vor să boicoteze”, a declarat Angelescu.

Potrivit acestuia, aproximativ 320 de elevi nu pot susţine testarea, simularea fiind blocată într-o şcoală din Ploieşti, una din Breaza şi un liceu tot din Breaza, două şcoli din Băicoi şi o şcoală din Drajna.

”Vineri seară noi am fost notificaţi de sindicalişti că simularea va fi blocată în 91 de unităţi de învăţământ. Am reuşit să găsim soluţii şi să respectăm şi opţiunile cadrelor didactice. La şase, nu”, a afirmat şeful ISJ Prahova.

Liderul sindicatului ”Şcoala Prahovei”, Ionuţ Duţă, susţine, însă, că sunt nouă unităţi de învăţământ în care simularea este boicată.

”Sunt nouă unităţi de învăţământ, cinci gimnaziale şi patru licee, unde simularea este boicotată. Joi la prânz erau 91 de unităţi, dar directorii şcolilor au reuşit să înlocuiască comisiile, cu pensionari, profesori care nu sunt membri de sindicat şi aşa s-a intrat la simulare”, a declarat Duţă.

În evidenţele ISJ Prahova figurează 6.400 de elevi care ar trebui să participe la simularea Evaluării Naţionale.

În Buzău, potrivit ISJ, singura şcoală din judeţ unde simularea Evaluării Naţionale este boicotată este Liceul pentru Deficienţi de Vedere. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău susţine că nu are soluţii pentru cei 10 elevi care ar fi urmat să susţină simuarea, întrucât ei ar dau aceste testări în sistemul Braille. 

“La Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Buzău este boicotată această simulare. Este singura şcoală din judeţ. Este o clasă cu aproximativ 10 elevi, iar profesorii au ales să boicoteze. Simularea este o pregătire pentru copii şi profesori, era bună pentru demersurile didactice care urmează. Soluţii nu avem, nu-i putem duce la altă şcoală. Ei oricum dau în Braille. Vom vedea”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, inspectorul şef al ISJ Buzău, Florina Stoian.

3.500 de elevi din Buzău susţin, luni, simularea Evaluării Naţionale.

Sindicatele din învăţământ din 1.800 unităţi au anunţat că vor boicota simularea, profesorii fiind nemulţumiţi de salarii şi de alte probleme, precum reîncadrarea cadrelor didactice.

Ministerul Educaţiei Naţionale a făcut, duminică, apel la cadrele didactice care au anunţat că vor boicota simularea Evaluării Naţionale să nu afecteze elevii prin demersuri radicale, instituţia susţinând că boicotul nu este o soluţie. Totodată, ministrul Educaţiei, Valentin Popa, le-a amintit reprezentanţilor sindicali că se află în plin proces de renegociere a contractului colectiv de muncă şi, potrivit prevederilor acestuia, sindicatele s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Marian Mexicanu, declarații tulburătoare despre înmormântarea lui. Fanii sunt îngrijorați: ”Vreau să mor elegant”
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoral românesc care a fost distrusă de lucrările efectuate de autorități. Mitică Dragomir, șocat de ce a văzut: „Am stat 4 ore! M-am urcat în mașină și am plecat acasă”
Capital.ro
Bani după deces. Casa de Pensii poate acorda 50%, 75% sau 100%. Cine are dreptul asupra pensiei
Playtech.ro
Cât valorează hainele confiscate de ANAF de la Bianca Drăgușanu. Ce articole sunt scoase la licitație și cum pot fi cumpărate
Adevarul
Castelul cu 365 de ferestre din Transilvania se redeschide pentru public: cum arată după 3 ani de restaurare
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Lovitură pentru Ilie Bolojan! Un nou rival în interiorul partidului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România