Casa „elastică” îşi poate mări suprafaţa de patru ori VIDEO

O locuința mică, dar cu pereți interiori mobili își poate mari suprafața utilă de patru ori, au explicat specialiștii prezenți la salonul de arhitectură RIFF 2011 de la București.
Romania TV
22 nov. 2011, 18:09
Casa

Ideea casei cu geometrie variabilă aparține arhitectului de origine romană Angelo Silviu Roventa. Acesta a pornit de la un studiu care atestă că, în secolul 21, în Europa Occidentală, locuințele cele mai solicitate vor fi cele pentru una sau două persoane.

Standardele europene impun acum pentru o asemenea locuință o suprafața totală de 50-60 de metri pătrați, față de numai 20 de metri pătrați, cât se considera necesar imediat după cel de-al doilea război mondial.

Arhitectul Roventa a studiat locuința din punctul de vedere al eficienței economice și energetice și a ajuns la soluția configurației mobile. În variantă constructivă clasică, o locuința cu suprafața utilă de 54 de metri pătrați include o baie, o bucătărie, o cameră de zi și un dormitor, fiecare dintre ele având dimensiuni modeste.

Dacă, însă, pereții interiori sunt mobili, baia își poate mari suprafața până la 40 de metri pătrați, ceea ce permite utilizarea ei și că wellness, explică Angelo Roventa.

În momentele în care vrei să te odihnești, dormitorul își poate mari suprafața până la 44 de metri pătrați. Cameră de zi și bucătăria, la rândul lor, își pot mari, alternativ, suprafețele până la 41 de metri pătrați.

Prin însumarea suprafețelor maxime ale tuturor încăperilor, un apartament de 54 de metri pătrați atinge o suprafața locuibila de 220 de metri pătrați. Configurația apartamentului are în total cinci poziții, iar pereții pot fi deplasați cu mare ușurință, chiar de un copil.  Citeşte mai mult pe green-report.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Daniel Șendre, reacție acidă despre varianta Răducioiu la Dinamo. „Acționarii trebuie să se mai gândească. De când s-a lăsat de fotbal, e doar o imagine”
Capital.ro
Documentele personale încărcate în ChatGPT. Ce riscuri apar când trimiți contracte, acte de identitate sau informații confidențiale
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Anul în care studenții le-au spus „NU“ comuniștilor. Legătura dintre revolta tinerilor și Ceaușescu și Iliescu, explicată de un reputat istoric
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Marin Petre, un ambulanțier din Ialomița, a pierdut lupta cu o boală nemiloasă. Și-a dedicat viața salvării oamenilor
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind impozitul pentru locuințele cu balcoane. Ministrul Dezvoltării lămurește scandalul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT