Zeci de persoane sufocate în urma unor lovituri aeriene cu gaz de clor, în Siria

Zeci de cazuri de sufocare au fost anunţate după raidurile aeriene ale regimului sirian şi aliatului său rus asupra fiefului rebelilor Ghouta de Est, a anunţat joi un ONG, personalul medical evocând un posibil atac chimic.
Iulian Tudor
08 mart. 2018, 09:36
Zeci de persoane sufocate în urma unor lovituri aeriene cu gaz de clor, în Siria

Miercuri noapte, cel puţin 60 de persoane au suferit dificultăţi respiratorii în localităţile Saqba şi Hammouriyé după loviturile aeriene, a declarat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Potrivit ONG-ului, raidurile au fost efectuate de aviaţia regimului şi a Rusiei, un aliat neclintit al Damascului ce a negat în trecut că efectuează lovituri asupra Ghoutei de Est.

Medici de la un centru medical din enclava rebelă au asigurat la rândul lor că au tratat cel puţin 29 de pacienţi cu simptome de expunere la gaz de clor, potrivit Societăţii medicale siriano-americane (SAMS), un ONG ce sprijină centrele medicale în Siria, potrivit Agerpres.

„Din cauza unui atac cu gaz de clor în Ghouta de Est, pacienţii suferă de dificultăţi respiratorii severe”, a declarat SAMS miercuri noapte pe social media.

Citeşte şi Lupte grele în Siria miercuri noapte: Cel puţin 850 de persoane au murit. Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit

Regimul desfăşoară o ofensivă fără precedent împotriva enclavei rebele Ghouta de Est de la periferia Damascului şi bombardamentele au ucis peste 860 de civili începând din 18 februarie.

Cazuri similare de sufocare au fost deja anunţate de două ori în ultimele zile în enclava rebelă, potrivit OSDO. Regimul sirian, care a negat în mod repetat că utilizează arme chimice, a fost arătat cu degetul în ultimele săptămâni pentru presupuse atacuri cu gaz de clor, potrivit Agerpres.

Aceste acuzaţii, „nerealiste” potrivit preşedintelui sirian Bashar al-Assad, au provocat indignare pe scena internaţională, Washingtonul şi Parisul ameninţând cu lovituri în Siria.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo care a suferit două transplanturi de celule stem. S-a confruntat cu stări de rău, iar ce a urmat a fost complet neașteptat
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Serie de cutremure în România în urmă cu scurt timp! Unde s-au simţit seismele
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet