The Cranberries lansează un album după moartea lui Dolores O’Riordan. Cine va fi vocea albumului

Trupa irlandeză The Cranberries a anunţat că va continua să înregistreze pentru un nou album, care va fi lansat la începutul anului 2019, deşi solista formaţiei, Dolores O'Riordan, a murit, în luna ianuarie a acestui an, transmite AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
08 mart. 2018, 18:06
The Cranberries lansează un album după moartea lui Dolores O'Riordan. Cine va fi vocea albumului

Membrii supravieţuitori ai The Cranberries au spus că O’Riordan înregistrase deja partea vocală pentru noul album, înainte să moară, pe 15 ianuarie.

De asemenea, formaţia a anunţat pe contul său de Facebook că va relansa albumul „Everyone Else is Doing it, So Why Can’t We?”, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la debut, după ce, iniţial, au decis să suspende pregătirile pentru acest eveniment, având în vedere decesul lui O’Riordan.

„Ne-am gândit la acest lucru şi am decis că este ceva ce am început ca o trupă, împreună cu Dolores, şi ar trebui să o ducem la bun sfârşit”, au scris muzicienii.

Albumul lansat în 1993 a fost un succes şi a inclus hituri precum „Linger”.

Noua versiune va fi remasterizată şi va include şi piese din epocă ce nu au mai fost lansate.

Pe 15 ianuarie, Dolores O’Rior­dan a fost găsită decedată în camera unui hotel din Londra, oraş în care se afla pentru o sesiune de înregistrări. Artista avea 46 de ani.

Poliţia britanică a anunţat, în ziua următoare, că decesul cântăreţei Dolores O’Riordan nu este considerat suspect şi că medicii legişti urmează să afle care au fost cauzele morţii.

Rezultatele anchetei poliţiei britanice vor fi făcute publice pe 3 aprilie.

Presa britanică a scris că decesul cântăreţei ar fi fost cauzat de o supradoză de fentanil, un analgezic opioid folosit ca anestezic şi în tratarea durerilor cronice, medicament care i-a provocat moartea şi artistului Prince, în aprilie 2016.

Având în vedere supradoza de fentanil, poliţia suspectează o sinucidere, dar aşteaptă rezultatele testelor toxicologice. Ipoteza sinuciderii nu este improbabilă, pentru că, în 2013, Dolores O’Riordan a încercat să se sinucidă prin supradoză de droguri, spunând ulterior că suferea de depresie şi că a avut o cădere psihică.

O’Riordan a fost diagnosticată cu tulburare bipolară în mai 2017.

Dolores era de părere că problemele sale emoţionale au drept cauză faptul că a fost abuzată când era copil.

Dolores Mary Eileen O’Riordan, născută pe 6 septembrie 1971, în Irlanda, era cântăreaţă şi compozitoare. A fost solista trupei rock The Cranberries timp de 13 ani, înainte ca aceasta să ia o pauză, în 2003, până în 2009, când membrii formaţiei s-au reunit.

Primul său album solo, „Are You Listening?”, a fost lansat în mai 2007 şi a fost urmat de „No Baggage”, în 2009.

Dolores O’Riordan a fost căsătorită cu tour managerul trupei The Cranberries, Don Burton, timp de 20 de ani, în perioada 1994 – 2014. Cuplul a avut trei copii, Taylor Baxter, născut în 1997, Molly Leigh, născută în 2001, şi Dakota Rain, născută în 2005.

Trupa irlandeză The Cranberries a dominat anii 1990, alături de legende ca Pearl Jam, Smashing Pumpkins şi Nirvana.

Trupa The Cranberries are în palmares peste 40 de milioane de discuri vândute la nivel mondial, 4 albume în Billboard 200 („Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?”, „No Need To Argue”, „To the Faithful Departed and Bury the Hatchet”) şi opt single-uri în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internaţionale.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT