Tăriceanu: Mi-aş dori ca ALDE să devină al doilea partid din România la alegerile din 2020

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele ALDE, a anunţat vineri că partidul pe care îl conduce are ca obiectiv să devină al doilea partid din România după alegerile locale şi parlamentare din 2020.
Romania TV
09 mart. 2018, 17:16
Tăriceanu: Mi-aş dori ca ALDE să devină al doilea partid din România la alegerile din 2020

„Ceea ce urmează este o competiţie, până la alegerile de anul viitor şi la alegerile din anul 2020, în care mi-aş dori foarte mult ca ALDE, care a fost al patrulea partid în alegerile locale şi parlamentare din 2016, să devină al doilea partid. Nu spun să devenim primul partid, sunt realist, ne trebuie consolidarea structurilor teritoriale, dar cred că putem ca din al patrulea partid să devenim al doilea partid, după PSD”, a declarat Tăriceanu în faţa delegaţiilor la Conferinţa de alegeri a ALDE Argeş, potrivit Agerpres.

Liderul ALDE a precizat că sondajele privind intenţia de vot, realizate în ultimele luni, indică faptul că un astfel de obiectiv este realizabil.

„Nu este un lucru mult prea ambiţios (…), sondajele de opinie pe care le-am analizat în evoluţia cronologică, începând din decembrie (…), ALDE a crescut de la 12-13% şi suntem în momentul de faţă la 15%. E un rezultat care sigur că ne bucură (…), dar ne dă şi o mare responsabilitate. În general, partidele care sunt într-o coaliţie cu un partid mai mare nu cresc. În general, partidele care sunt la guvernare se erodează. Uite că noi, prin această consecvenţă de mesaj şi de atitudine, am reuşit să căpătăm încrederea mai multor alegători”, a spus Călin Popescu-Tăriceanu.

El a adăugat că un prim test pentru ALDE vor fi alegerile europarlamentare din 2019, când partidul va trebui să dea dovadă de mobilizare pentru a obţine un rezultat cât mai bun. 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Fanatik.ro
Cu ce echipă din SuperLiga ține, de fapt, Alexandra Căpitănescu. Artista care a dus România în marea finală Eurovision nu s-a ascuns. „E viața mea”
Capital.ro
Regula bancară pe care mulți români o ignoră. Cine are, de fapt, drept asupra banilor din cont. Se pot pierde toate economiile în aceste cazuri
Playtech.ro
Cum verifici dacă ai bani nerevendicați de la stat. Sumele pe care mulți români uită să le ceară
Adevarul
Pensie record: o femeie care a lucrat 61 de ani primește 9.700 euro pe lună
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marin Andrei, fostul portar care a scris istorie pentru Steaua, Dinamo și Rapid!
iamsport.ro
Antrenorul-teroare din Superliga. Golgheterul l-a sunat pe patron: ”Mi-e frică. Decât să scap singur cu portarul, mai bine nu mai joc”
MediaFlux
ANAF extinde controalele. Fiscul verifică toate tranzacțiile unei categorii de români
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi