DNA: Fostă judecătoare, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu şi fals

Procurorii DNA Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Floriţă Boloş, la data faptelor judecător la Ineu, acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual în formă continuată.
Romania TV
14 mart. 2018, 12:14
DNA: Fostă judecătoare, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu şi fals

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de DNA, Boloş a pronunţat, în perioada 2009 – 2011, 44 de hotărâri judecătoreşti prin care, în mod nelegal, s-a transferat în patrimoniul unei societăţi comerciale (reclamant) dreptul de proprietate asupra a 188 parcele de teren (232,25 ha), situate în extravilanul comunei arădene Zărand, care au făcut obiectul judecăţii.

„Concret, inculpata Boloş Floriţă a reţinut în mod nereal, în cuprinsul sentinţelor, faptul că acţiunile sunt timbrate legal, că pârâţii şi reclamanţii din cauze au calitate procesuală pasivă, respectiv activă, că pârâţii au avut în patrimoniul acestora dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren menţionate în cererile de chemare în judecată, că pârâţii sunt cumpărători/moştenitorii proprietarilor menţionaţi în titlurile de proprietate şi că pârâţii din cauze au refuzat în prealabil încheierea contractului în formă autentică. De asemenea, soluţiile din cauzele civile au fost pronunţate de inculpată în absenţa persoanelor care în mod real au avut calitatea de părţi (titularii dreptului de proprietate) şi a probelor necesare adoptării unor soluţii juste, pronunţând astfel hotărâri contrare legii, prin care reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelelor de teren care au făcut obiectul judecăţii”, arată procurorii.

Anchetatorii spun că, în acest fel, judecătoarea a determinat obţinerea unui folos necuvenit suplimentar pentru societatea beneficiară a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 232,25 ha teren şi a determinat cauzarea unui prejudiciu total de 33.336,76 lei Primăriei municipiului Timişoara, prin faptul că nu s-au încasat la bugetul local sumele corespunzătoare taxelor de timbru aferente.

Într-o manieră asemănătoare a procedat inculpata atunci când, în 26 mai 2011, a pronunţat o sentinţă civilă fără a se încasa la bugetul de stat sumele corespunzătoare taxelor aferente în valoare de 7.668 lei, mai precizează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Timişoara.

DNA menţionează că Boloş a mai fost trimisă în judecată în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni similare în trei dosare.

În două dintre cauzele respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o la pedeapsa de 4 şi 7 ani închisoare, se precizează în comunicatul citat.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Delegare controversată la Universitatea Craiova – Levski! Jose Mourinho, scandal uriaș cu arbitrul
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
Când poți pierde terenul moștenit. Situațiile în care legea îți poate crea probleme dacă nu faci demersurile la timp
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
Pensionarii care primesc 600 de lei plus la pensie în august. Data la care vin pensiile luna viitoare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România