Umor englezesc pe scena Operetei bucureştene

Soprana Bianca Ionescu-Ballo ne invită în atmosfera londoneză prin spectacolul “London – A New Story” pus în scenă de Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” la Palatul Național al Copiilor, pe 17 martie, de la ora 19:00.
Romania TV
14 mart. 2018, 13:03
Umor englezesc pe scena Operetei bucureştene

După o idee de Bianca Ionescu-Ballo, spectacolul „London – A New Story”, tratează cu mult umor și uneori autoironie subiecte de actualitate. În contextul recentului Brexit, acaparați de mirajul scenei, personajele ne invită în universul lor folosindu-se de sintagme motivaționale la modă.

Trei vecini, locuitori cu aspiraţii diverse ai unui imobil londonez, sunt puşi prin intermediul poştaşului într-o situaţie căreia sunt nevoiţi să-i facă faţă fiecare în felul lui. Sub pretextul unei invitaţii la casting, viaţa fiecăruia dintre ei înregistrează o schimbare care le perturbă existenţa monotonă. Ambiţia, nostalgia, nevoia de a arăta că încă mai sunt competitivi îi aduce pe toţi în situaţia de a reevoca şi interpreta melodii superbe, de mare succes. În final, însuşi poştaşul este cooptat în această vâltoare şi sunt şanse să se înfiripe chiar şi câteva idile!

Vor fi din nou sub lumina reflectoarelor! „Urmează-ţi visul!”, par să spună cei… patru!

Distribuție: Bianca Ionescu-Ballo, Anton Zidaru, Gabriela Daha, Valentino Tiron

Text: Bianca Ionescu-Ballo

La pian: Alexandru Burcă

Regia: Anda Cruceanu

Coregrafia: Andreea Toma

Scenografia:Oana Letiţia Grigore

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:

  • B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti

  • Calea Dorobanţi nr. 62, ap. 5

Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro. 

 

Despre Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” a fost înființat în anul 1950 sub denumirea de Teatrul de Stat de Operetă. Teatrul poartă numele celebrului tenor Ion Dacian, a cărui îndelungată carieră este asociată cu Epoca de Aur a Operetei românești.

De la începuturile sale, Opereta s-a bucurat de o primire favorabilă din partea publicului din România, genul cunoscând o popularitate deosebită în special în perioada anilor ’70 – ’80. Spre sfârșitul anilor ’90 nivelul de popularitate al Operetei a cunoscut o scădere dramatică.

În noul mileniu, Teatrul a cunoscut o perioadă de înnoire și modernizare. Schimbările au vizat în principal creșterea calității producțiilor din punct de vedere artistic și tehnic, atragerea unor noi categorii de public (în special publicul tânăr) și conturarea unei noi imagini a Operetei, care să ilustreze atât bogata sa tradiție, cât și noile proiecte de viitor, menite să transforme Teatrul într-un important centru cultural al Capitalei.

În repertoriul actual al Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” sunt incluse musicaluri, operete, concerte, evenimente de gală, precum și spectacole sezoniere.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este fostul soț al Mirelei Retegan. Tatăl fiicei sale a avut un impact mare în cariera ei: ”I-am zis că nu vreau să ne certăm pentru pensia alimentară”
Fanatik.ro
Jucătorul de la Egnatia, accidentare horror chiar înaintea meciului cu U Craiova! Imagini teribile. Video
Capital.ro
Cum ar vota românii dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. AUR conduce în preferințele electoratului
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Putin, situație penibilă alături de președintele Mozambicul. Diferența de înălțime a stârnit ironii pe internet
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un elicopter s-a prăbușit în Bosnia și Herțegovina! Sunt trei morți și mai mulți vătămați
iamsport.ro
Avertisment sumbru pentru un club important din SuperLiga: ”Dispare încet-încet”
MediaFlux
Dracula Land avansează serios! Masterplan finalizat, parteneriate strategice în negociere, pregătirea pentru construcție este în desfășurare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT