George Ivaşcu a solicitat Corpul de Control al prim-ministrului cu privire la Cuminţenia Pământului

George Ivaşcu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a solicitat, ca urmare a evaluării din prima lună de mandat, aprobarea unei misiuni a Corpului de Control al prim-ministrului cu privire la verificarea activităţii MCIN în mai multe domenii, în special privind subiecte referitoare la: Cuminţenia Pământului; Monumentul Marii Uniri de la 1918 din Arad; Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia; precum şi activităţi desfăşurate în cadrul Secretariatului General al MCIN.
Romania TV
15 mart. 2018, 11:05
George Ivaşcu a solicitat Corpul de Control al prim-ministrului cu privire la Cuminţenia Pământului

Potrivit unui comunciat de presă, în cadrul misiunii de control, va fi analizată şi activitatea instituţiilor din subordinea/coordonarea MCIN, aflate în situaţii juridice şi economico-financiare dificile, unele dintre ele aflate în insolvenţă: Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi, Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm.

„Am făcut această solicitare în ideea unei auditări corecte şi transparente a situaţiei. Este o misiune de control deschisă şi vom comunica în mod transparent concluziile verificărilor mai sus menţionate”, a explicat ministrul George Ivaşcu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cu ce echipă de fotbal ține Paula Badosa. A trădat și și-a uimit până și familia
Capital.ro
A murit unul dintre cei mai cunoscuți actori din România. S-a stins în timpul filmărilor. Medicii au încercat în zadar să îl resusciteze
Playtech.ro
Constructorii auto primesc miliarde înapoi din tarife ilegale: șoferii care au plătit prețuri mai mari rămân cu paguba
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Decizie pentru milioane de pensionari privind reținerile de 10%! Taxarea pensiilor mai mari de 3.000 lei la CASS a ajuns la CCR
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi