Dăncilă: Sunt 31 de localităţi afectate de inundaţii. Facem apel la oameni să înţeleagă situaţia şi să respecte instrucţiunile

Premierul Viorica Dăncilă a spus joi, înaintea şedinţei de Guvern, că autorităţile sunt pregătite pentru o eventuală evacuare forţată a localnicilor în cazul în care digul din localitatea Căpeni nu va mai rezista presiunii apei. Ea a făcut apel la oameni să înţeleagă pericolul în care se află şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine. Potrivit premierului, 31de localităţi din 13 judeţe ale ţării sunt afectate de inundaţii, iar trei drumuri naţionale sunt acoperite de ape.
Romania TV
15 mart. 2018, 11:48
Dăncilă: Sunt 31 de localităţi afectate de inundaţii. Facem apel la oameni să înţeleagă situaţia şi să respecte instrucţiunile

„Din păcate, avem situaţii dificile produse de inundaţii. Încă de azi-noapte, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, este în localitatea Căpeni, unde avem o mare problemă, şi unde a inspectat, la faţa locului, digul aflat sub presiunea apelor. Împreună cu autorităţile locale şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, a supravegheat toată noaptea evoluţia situaţiei. În acest moment, la faţa locului se află şi ministrul Carmen Dan. Prioritatea noastră în acest moment este să convingem oamenii să părăsească zona aflată sub ameninţarea inundaţiilor. Chiar dacă apa s-a mai retras în acest moment, presiunea rămâne mare, şi dacă digul va ceda, atunci putem vorbi de punerea în pericol a vieţilor oamenilor şi cred că acest lucru este foarte important. Ministerul Afacerilor Interne este pregătit în acest moment pentru o evacuare forţată. Nu ne dorim acest lucru, motiv pentru care facem apel la oameni să înţeleagă situaţia şi să respecte instrucţiunile date de către autorităţi”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că 31 de localităţi din 13 judeţe sunt afectate de inundaţii.

„În această dimineaţă ne-a fost transmis faptul că avem 31 de localităţi afectate din 13 judeţe. Sunt afectate trei drumuri naţionale şi peste 350 de gospodării. Prefecţii şi autorităţile din judeţele Braşov, Bacău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Harghita, Mureş, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vaslui au acţionat în toată această perioadă şi vor rămâne în continuare concentraţi pentru a realiza intervenţii în sprijinul populaţiei, dacă va fi necesar”, a spus premierul.

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan, împreună cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat şi şedul Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, se află joi în zonele afectate de inundaţii.

În Căpeni, judeţul Covasna, zeci de pompieri, jandarmi, poliţişti şi voluntari încearcă să întărească cu saci de nisip digul de protecţie care preia unda de viitură produsă pe cursul râului Olt.

Aproape o sută de pompieri, jandarmi şi poliţişti au fost mobilizaţi în localitatea Căpeni încă de miercuri seară, pentru evacuarea a trei sute de săteni, în condiţiile în care există riscul de rupere a digului de protecţie care preia unda de viitură produsă pe Olt. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Marius Tolvaj, a declarat, joi, pentru News.ro, că doar trei localnici au fost transportaţi, pe parcursul nopţii, la sala de sport din Baraolt, în timp ce alte trei persoane imobilizate la pat au fost duse cu ambulanţele la spitalul din Baraolt.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii români care au făcut avere după retragere. În ce și-au investit banii
Capital.ro
Capcana celor 35 de ani de muncă. De ce vechimea nu este suficientă. Detaliul care poate conta decisiv la pensionare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte