Călin Popescu Tăriceanu scapă de anchetă. Dosarul în care preşedintele Senatului era acuzat de fals în declaraţii a fost CLASAT

Dosarul trimis de DNA la Parchetul General, în care Călin Popescu Tăriceanu era acuzat de medicul Vladimir Marinescu că şi-ar fi falsificat declaraţia de avere pentru 2011, a fost clasat de procurorii de la această structură de parchet, scrie Mediafax.
Romania TV
17 mart. 2018, 10:22
Călin Popescu Tăriceanu scapă de anchetă. Dosarul în care preşedintele Senatului era acuzat de fals în declaraţii a fost CLASAT

Dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri depuse la sfârşitul anului trecut de medicul Vladimir Atanasie Marinescu, pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, care susţine că, în calitate de deputat liberal, acesta şi-ar fi falsificat declaraţia de avere pentru 2011, omiţând să treacă un concediu în Turcia din 2010, care ar fi fost oferit de către Daniel (fost videpreşedinte ASF) şi Doina Tudor (fost senator).

Medicul susţine că ar fi avut o legătură de prietenie cu familia Tudor, context în care ar fi avut acces la aceste informaţii.

„Detaliile pe care vi le dau sunt următoarele: mă bucur că trăiesc în această Românie care devine ţara delaţiunii şi a dosarelor, după cum se dovedeşte”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, marţi, după ce informaţia privind verificările a apărut în spaţiul public.

Întrebat dacă a fost anunţat de dosar, Tăriceanu a spus: „Nu am fost anunţat şi nu am alt comentariu de făcut”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT