Accident feroviar în Constanţa. Două vagoane ale unui tren de marfă au deraiat şi s-au răsturnat

Două vagoane ale unui tren cu vagoane cisternă au deraiat şi s-au răsturnat, duminică, pe podul IPMC din municipiul Constanţa, în zona Pod Butelii. Potrivit SAJ, nu există victime umane. Potrivit ISU Dobrogea, vagoanele erau goale, iar zona a fost perimetrizată.
Romania TV
18 mart. 2018, 10:32
Accident feroviar în Constanţa. Două vagoane ale unui tren de marfă au deraiat şi s-au răsturnat

Un tren cu vagoane tip cisternă a deraiat în zona podului de la IPMC. Trenul format din două vagoane s-a răsturnat. Motivele pentru care s-a produs accidentul feroviar nu sunt cunoscute la această oră.

CFR SA a informat că trenul de marfă aparţine operatorului privat Tehnotrans.

„Două vagoane din compunerea unui tren de marfă care aparţine operatorului privat Tehnotrans au deraiat la intrare în staţia Constanţa Mărfuri, staţie aflată pe secţia neinteroperabilă Palas – Cap Midia, care este administrată de gestionarul privat de infrastructura GFR. Menţionăm faptul că pe secţia Palas – Cap Midia nu circulă trenuri de călători. De asemenea, facem precizarea că CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare publice, va asigura suportul tehnic necesar operaţiunilor de intervenţie, cu utilaj de mare tonaj pentru ridicarea şi repunerea pe şină a celor două vagoane”, arată CFR SA.

Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă, nu s-au înregistrat victime în urma incidentului. La faţa locului au ajuns pompierii, ambulanţierii şi lucrătorii SMURD.

„Un vagon cisternă a deraiat în fața noastră pe pod lângă LIDL Brătianu. A fost îngrozitor! Pe carosabil sunt numai arcuri”, a precizat un martor aflat în zona producerii accidentului.

În urma incidentului, trenul a lovit mai mulţi stâlpi de înaltă tensiune. În zonă sunt case şi pe o parte şi ce cealalta a căii ferate. Traversele de la calea ferată au cedat, iar arcurile de suspensie de la vagoane s-au împrăştiat pe bulevardul IC Brătianu, traversat de podul IPMC.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT