25 de morţi şi peste 40 răniţi, în urma unei revolte într-o puşcărie din Venezuela

Revoltă sângeroasă într-o închisoare din Venezuela, unde 25 de persoane au murit şi peste 40 au fost rănite în urma unei confruntări armate între două bande rivale. Printre victime se numără multe rude ale deţinuţilor, care se aflau în vizită în penitenciar.
Romania TV
21 aug. 2012, 05:42
25 de morţi şi peste 40 răniţi, în urma unei revolte într-o puşcărie din Venezuela

Revolta a izbucnit într-o închisoare supra-aglomerată, situată la sud de capitala Venezuelei, Caracas. Două bande rivale s-au încăierat chiar în timpul programului de vizită. Autorităţile au avut nevoie de câteva ore ca să pună capăt luptei. În tot acest timp, numeroase rude ale prizonierilor au rămas blocate în penitenciar şi au fost prinse în schimbul de focuri.

Sute de apropiaţi ai deţinuţiulor s-au adunat la poarta închisorii, ca să afle veşti despre cei dragi.

Oficialii nu au reuşit să identifice încă toate victimele. Revoltele sângeroase sunt destul de frecvente în Venezuela, unde închisorile sunt suprapopulate, iar sistemul de pază – ineficient. Potrivit statisticilor, anul trecut peste 550 de deţinuţi au murit în urma unor astfel de incidente.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Copil român, torturat până la moarte de mamă și iubit în Belgia! Trupul lui Raul a fost găsit într-o geantă
Fanatik.ro
Kyros Vassaras, prima măsură după scandalul izbucnit la finalul meciului Universitatea Craiova – Dinamo 2-1: “I-a convocat de urgență!”
Capital.ro
Lege la bloc pentru lista de întreținere. Locatarii pot fi puși să plătească după estimări. Cum se face regularizarea
Playtech.ro
Povestea „superleului”. Cel mai mare falsificator de bani din România, demascat de o greșeală minusculă. Bancnotele lui au păcălit chiar și SRI
Adevarul
Succesul lui Chivu, clădit pe o tragedie și pe alegeri bine făcute. Cristi a transformat în combustibil durerea care i-a marcat tinerețea
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu a izbucnit și i-a amenințat pe jucători sub privirile lui Gino Iorgulescu: ”Vă bateți joc! Dacă nu jucați, pun Internele pe voi!”
MediaFlux
Cristi Chivu, primele declarații după ce a câștigat campionatul din Italia: Staff-ul meu merită multe laude
stirilekanald.ro
Știrea momentului: Nicușor Dan și Maia Sandu...
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR