Toader, despre extrădarea lui Ghiţă: Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile. Luni mă întâlnesc cu ministrul Justiţiei din Serbia

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat, marţi, că partea română şi-a îndeplinit obligaţiile şi a transmis toate informaţiile solicitate în dosarul de extrădare a lui Sebastian Ghiţă din Serbia. Toader a precizat că luni va avea o întâlnire cu ministrul Justiţiei din Serbia în care se va discuta şi acest subiect.
Romania TV
20 mart. 2018, 09:36
Toader, despre extrădarea lui Ghiţă: Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile. Luni mă întâlnesc cu ministrul Justiţiei din Serbia

”Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile de transfer a tuturor documentelor necesare şi a celor suplimentare solicitate. Nici ministrul Justiţiei din România, nici instanţele de judecată din România nu pot interveni, nu pot genera măsuri de accelerare a soluţionării cauzei de către instanţa competentă din Serbia”, a declarat ministrul Tudorel Toader, potrivit News.ro.

El a precizat că luni, 26 martie, va avea o întrevedere cu ministrul Justiţiei din Serbia.

”Evident vom discuta instrumentele juridice de cooperare dintre cele două state, dar inevitabil va fi şi subiectul acesta. În aceeaşi zi, la orele 11.30 cred, voi avea o întrevedere oficială şi cu preşedintele Curţii Constituţionale din Serbia. Noi sigur nu putem lua nicio măsură, nu putem face niciun demers de natură să se suprapună, să afecteze activitatea judecătorului independent din Serbia. Ce putem să facem noi şi ce zic eu că am făcut MJ şi instanţele naţionale, cu promptitudine am răspuns la toate solicitările pe care le-au făcut”, a adăugat ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader declara, săptămâna trecută, că justiţia sârbă a cerut detalii cu privire la natura infracţiunilor în cazul lui Sebastian Ghiţă, urmând să primeasă în cel mai scurt timp documentele solicitate.

„Judecătorii din Serbia au cerut informaţii cu privire la natura, conţinutul, modul de desfăşurare a activităţii infracţionale. Documentele au ajuns la Ministerul Justiţiei săptămâna trecută, am solicitat Curţii de Apel Ploieşti informaţiile necesare, le-am primit. Astăzi cel mai probabil vom primi originalul documentelor respective şi le trimitem în Serbia prin curierat rapid”, a precizat Toader la Antena 3, referindu-se la stadiul procedurii de extrădare a lui Sebastian Ghiţă.

Întrebat dacă la întâlnirea cu omologul său sârb, de la sfârşitul lunii martie, va aborda acest subiect, Toader a spus că „este inevitabil”.

Preşedinţii Klaus Iohannis şi Aleksandar Vučić au fost întrebaţi, în 8 martie, în conferinţa de presă comună de la Palatul Cotroceni, dacă au discutat despre urgentarea extrădării fostului deputat Sebastian Ghiţă, prins la Belgrad în urmă cu aproape un an. Preşedintele Republicii Serbia a precizat că a transmis întrebarea ministrului Justiţiei şi va primi răspuns în cursul zilei.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă – reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017 şi plasat apoi în arest preventiv – a fost eliberat în 26 mai pe cauţiune, în baza unei decizii a Curţii Supreme din Serbia, după depunerea unei cauţiuni de 200.000 de euro. Lui Ghiţă i-a fost reţinut paşaportul şi i s-a interzis să părăsească Belgradul. 

Omul de afaceri aşteaptă o decizie privind cererea de extrădare formulată de autorităţile române. Când a fost prins de autorităţile sârbe, Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său. 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT