Reacţia şefului Facebook, Mark Zuckerberg, în scandalul Cambridge Analytica: Am făcut şi greşeli

Mark Zuckerberg recunoaşte că a făcut greşeli în privinţa Cambridge Analytica, relatează BBC.
Romania TV
21 mart. 2018, 20:11
Reacţia şefului Facebook, Mark Zuckerberg, în scandalul Cambridge Analytica: Am făcut şi greşeli

„Vreau să fac o actualizare a datelor despre situaţia cu firma Cambridge Analytica, inclusiv despre măsurile pe care le-am luat deja şi pe care le vom lua. Avem responsabilitatea de a proteja datele utilizatorilor, iar, dacă nu putem, nu merităm să vă oferim servicii. (…) Am luat măsuri pentru a înţelege ce s-a întâmplat şi pentru a mă asigura că nu se va repeta. Vestea bună este că cele mai importante măsuri pentru a evita repetarea acestor lucruri au fost luate deja acum câţiva ani. Dar am făcut şi greşeli, mai avem de făcut lucruri şi trebuie să intensificăm măsurile”, a explicat Mark Zuckerberg, potrivit Mediafax.

„Pentru a evita aplicaţiile abuzive, în anul 2014 am anunţat modificarea întregii platforme pentru a limita semnificativ cantităţile de date pe care le pot accesa astfel de aplicaţii”, a spus Zuckerberg, referindu-se la sistemul software dezvoltat de expertul Aleksandr Kogan şi de firma Cambridge Analytica.

Un cetăţean american a intentat deja un proces în SUA împotriva reţelei de socializare online Facebook şi a firmei de analize politice Cambridge Analytica din cauza presupusei utilizări ilegale a datelor obţinute din conturile a aproximativ 50 de milioane de utilizatori.

Potrivit activistului Christopher Wylie, firma Cambridge Analytica a utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani şi a le trimite reclame politice personalizate.

El a explicat că Steve Bannon şi Robert Mercer au avut ideea de a utiliza printr-o metodologie militară megadate şi reţele de socializare online pentru „operaţiuni informaţionale” asupra electoratului din Statele Unite.

Citeşte şi Facebook, în cădere liberă la Bursă, pe fondul scandalului cu datele utilizatorilor. Se va introduce TAXA FACEBOOK

„Facebook Inc. se luptă să răspundă cerinţelor din ce în ce mai mari de la Washington pentru a explica modul în care datele personale a milioane de utilizatori ar fi putut fi exploatate de o companie de analize politice, Cambridge Analytica, care l-a ajutat pe Donald Trump să câştige preşedinţia Statelor Unite”, potrivit Bloomberg.

Camera Comunelor – parlamentul britanic – l-a convocat marţi pe Mark Zuckerberg, directorul general al platformei de socializare online Facebook, pentru a fi audiat în ancheta privind activităţile companiei de marketing politic implicată în campania electorală a preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit.

Comisia Federală pentru Comerţ din Statele Unite ale Americii (FTC) a deschis o investigaţie privind Facebook, care ar putea aduce reţelei de socializare o amendă uriaşă, ca urmare a suspiciunilor că ar fi facilitat utilizarea datelor a 50 de milioane de utilizatori de către o companie implicată în campania electorală din 2016 a preşedintelui SUA, Donald Trump.


DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Daniel Bîrligea, titular în Oțelul – FCSB! Primul „11” al roș-albaștrilor a fost anunțat încă de la prânz de Fanatik. Update exclusiv
Capital.ro
Obligație la bloc în România. Se aplică tuturor, nu doar proprietarilor. Se face regulament scris și se prezintă în 7 zile
Playtech.ro
Ce abateri sunt sancționate automat de noile radare fixe din România. Detalii tehnice despre sistemul e-Sigur, amenzile îți vin automat acasă
Adevarul
Misterul siluetei portocalii din noaptea morții lui Jeffrey Epstein. Înregistrarea video care contrazice declarațiile oficiale
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Sociologul Gelu Duminică îl sancționează sever pe Daniel Pancu: ”Prostia este infinită”
MediaFlux
Anunț pentru 9,5 milioane de români privind pensiile private! ASF a dat vestea duminică
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Top 5 sloturi Yggdrasil