Presa străină, despre invalidarea referendumului: Băsescu îşi salvează scaunul

Presa internaţională a reacţionat imediat la decizia Curţii Constituţionale din România de invalidare a referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie, titrând la unison că acesta din urmă "îşi salvează scaunul" şi rămâne şef al statului.
Romania TV
21 aug. 2012, 12:13
Presa străină, despre invalidarea referendumului: Băsescu îşi salvează scaunul

Curtea Constituţională a invalidat, marţi, referendumul privind suspendarea preşedintelui român de centru-dreapta Traian Băsescu, acesta rămânând în funcţia de şef al statului, scrie AFP, citându-l pe unul dintre cei nouă judecători, Tudorel Toader.

Decizia Curţii, care nu a făcut pentru moment declaraţii oficiale, ar urma să pună capăt celei mai grave crize politice trăite de România de la înlăturarea dictaturii comuniste, în urmă cu 23 de ani, afirmă agenţia franceză, care prezintă, separat, o cronologie a acestei crize.

Associated Press relatează că decizia Curţii îi deschide calea preşedintelui Băsescu de a se întoarce la postul său, aceasta fiind cea mai recentă rundă din bătălia pentru putere dintre Guvernul de stânga şi preşedintele populist de centru-dreapta. Ştirea AP a fost preluată rapid de numeroase ziare şi posturi de televiziune importante din Statele Unite, cum ar fi ABC, CBS sau cotidianul Washington Post, dar şi de cotidianul britanic The Guardian.

Agenţia Reuters îl citează pe judecătorul Augustin Zegrean care le-a spus reporterilor că decizia a fost luată cu „o majoritate legală de 6 la 3”.

Potrivit BBC, acestă decizie de invalidare a referendumului, din cauza neîntrunirii pragului de participare de 50 la sută, prejudiciază eforturile premierului Victor Ponta de a-l elimina pe Băsescu, un rival de temut.

„Traian Băsescu scapă de suspendare”, scrie postul de televiziune Euronews pe site-ul său de Internet, în timp ce Le Monde titrează: „Preşedintele Băsescu îşi salvează scaunul”. France 24 afirmă, la rândul său, pe site-ul de Internet că „Traian Băsescu îşi salvează scaunul şi rămâne preşedintele României”.

Agenţia elveţiană SDA/ATS şi cea belgiană Belga preiau ştirea Mediafax, precizând că mandatul „acestui fost căpitan de marină” se încheie în 2014.

Informaţia privind invalidarea referendumului de suspendare a preşedintelui român este preluată şi de agenţia italiană AGI, precum şi de site-ul bulgar Novinite.com sau postul de televiziune german Deutsche Welle, care prezintă pe larg situaţia din România.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT